Asigurări private de sănătate?

Până acum - aproape 40 - am fost sănătos tun. În afară de răceli ocazionale n-am avut probleme. Dar na, ajungem la o vârstă la care începem să vizităm medicii mai des decât ne face plăcere.

Prin urmare, știind condițiile din spitalele de stat, mă gândesc la o asigurare privată.

Problema e că nici nu știu ce așteptări ar trebui să am de la treaba asta.

Doar în caz de? Acoperă și analize? Operații? Stomatologie? Psihologie/Psihiatrie? Consult? Tratament? Medicamete? Dat în bobi? Altceva?

Pentru cei ce au, cum se procedează dacă ai nevoie de analize, de exemplu? Programare cu jumătate de an înainte și stat la cozi interminabile, ca în sistemul de stat?

Recomandări de firme? Cam la preț ar trebui să mă aștept?

2 Likes

Am Regina Maria, pachetul expert complete. Dacă se cer analizele de medic sunt incluse, operațiile chirurgicale nu sunt. Lista de așteptare de cateva săptămâni, că doar toți din Cluj au Regina Maria…

Au ceva aplicație în care vezi fiecare consult, îți faci programarea. Cu psihologii stau prost, nu vorbește nimeni maghiară. (Dar nu cred că te-ar deranja)

În plus chiar dacă ai asigurare privată dacă plătești te ia pe loc, deci e fix pix asigurarea.

1 Like

Eu am la Medlife, si trebuie sa astepti cateva 2-3 luni pt o consultatie la abonament, sunt cam dezamagit, nu stiu de alte servicii.

2 Likes

Eu am la Regina Maria.

O data pe an am de ales intre Medlife, sa raman tot acolo sau Medicover

Eu am avut la signal Iduna acum câțiva ani. Soția a născut la gynia, foarte mulțumită de servicii. Nu am plătit niciun sfanț în plus pentru monitorizare sarcină, doar nașterea. Apoi am schimbat firma și am trecut la Regina Maria care este incomparabilă cu ce am avut. La signal Iduna făceam analize și investigații fără să dau un leu, la Regina Maria cele mai multe sunt reduse, majoritatea până în 50%.
Ne-am interesat dacă se poate face abonament la signal Iduna pentru sarcină pentru că pe site-ul lor este formular și pentru persoane fizice, dar ne-au respins cererea din motive aberante.
Ce vreau să zic este că un preț au abonamentele individuale, alt preț au contractele de zeci/sute/mii de beneficiari.
Tu stai în Constanța. Nu știu ce piață de clinici sunt pe acolo.

Si eu am studiat in ultimele luni acest aspect. Depinde foarte mult ce asteptari ai. Iti doresti consulturi ocazionale? Decontare integrala sau partiala in caz de spitalizare? La nivel de Bucuresti cea mai buna oferta am gasit-o la NN. Au multe spitale private incluse in abonament si colaborare cu Regina Maria pe partea de ambulator.

1 Like

Si eu sunt destul de interesat. Eu cred ca sistemul de asigurari de sanatate de stat este decent pentru situatii de urgenta. Pentru preventie, foarte slab. Cel putin in Bucuresti.

Din pacate, pentru asigurarile private, gen Medlife & co, daca nu ai vreun abonament de vreo 1-200€, nu beneficiezi de mari chestii. Pentru toate abonamentele mici/ standard, nu esti pacient, ci client. Un medic specialist dintr-o clinica privata este platit cu ~80-100 lei/ ora de consultatie (2-3 consultatii) si comision 20-30% din ce recomanda pacientilor sa mai cumpere. De ce credeti ca gravidele din privat fac analize de boli tropicale?

Despre asigurarile de tip NN, nu stiu decat ca, de obicei, tu esti cel care plateste si ei ramburseaza ulterior. Am inteles ca este si destul de birocratic procesul.

In schimb, eu sunt curios daca stie cineva despre asigurarile super-speciale care includ operatii si tratamente in centre medicale de excelenta din afara tarii. Eu am o cunostinta care s-a operat la (pe?!) creier la un super centru din Madrid in baza unei asigurari pe care a primit-o gratuit alaturi de un card de credit aproape fara limita.

Pentru cei care au venituri mari, este obisnuit sa mearga prin Austria, Italia, Israel, Turcia…

1 Like

Am la Sanador. Servicii destul de ok. Daca sunt prin angajator ce este inclus si ce nu depinde de puterea de negociere a angajatorului. (De regula un angajator mai mare are beneficii extra la ofertele de baza)
In mare parte e gratuit daca te duci cu programare. Ca sa te controlezi la mai multe prima oara ceri o consultatie la un medic generalist si ii spui ce te doare. El te trimite la altii.
De regula majoritatea peogramarilor au fost peste cateva zile (2-5 zile). Daca am vrut la un medic anume si s-a nimeit sa aiba programarile full si apoi a plecat in concediu am asteptat mai mult. Nu ma pot plange ca am avut programari peste saptamani.
Analizele de sange: ai destul de multe gratuite (cele se baza). Uneori ca si firma sa teaiasca medicul iti mai pate strecura o analiza cu plata, precum Vitamina D la care ai reducere, dar tot platesti un 150 lei. Daca vrei sa faci doar alea gratuite, la receptie o rogi pe doamna care iti baga lista de analize sa le bage doar pe alea incluse in abonament.
Cand te programezi suni la call center. Poti intreba daca consultatia/analiza intra in abonament.
Sunt consulatii care nu intra in abonament, in special la doctori mai smecheri care sunt si Prof. .
La unele analize/consultatii ai reducere.
Caz amuzant: Am luat “pachet de nastere” de la Sanador pt sotie. Unele analize erau gratuite sau mai ieftine pe abonamentul de la firma decat in pachetul de nastere.
Pentru copii asigurarile medicale sunt cam degeaba in caz de urgenta cam la majoritatea clinicilor private. Tot la Grigore Alexandrescu ajungi.
Programarile nu se respecta cu sfintenie dar in cele mai multe cazuri am intrat cu 10-20 de minute mai tarziu in caz de s-au decalat programarile, rareori intarzierea a fost de 45 minute.
Inca o chestie interesanta este ca daca sotul/sotia are abonament il poate aduce si pe celalat pe asigurarea lui, evident platindui asigurarea dar beneficiind de pachetul negociat de firma. O asigusre asa mai premium e vreo 60-80 lei dupa cu ostintele mele.

Aaa… O sa fac o comparatie sistem privat - sistem public si experienta mea.
In 2012 am fost la stat internat. Rau nu a fost. A fost curat, servicii medicale ok si gratuite, mancare la comun, rezerva de 6 persoane ( mai cunosti lume, e ok, sa te rogi sa nu prinzi in rezerva cu unu care sforaie), toaleta la comun(asta nu imi place, dar asta e).
Privat(2019,2020): rezerva single sau cel mult dubla, baie proprie, ti se da un telefon cu 2 numere unde sa suni daca ai nevoie de asistenta care vine imedat sau in 15-20 de minute daca nu e grav), mancare speciala care cine ambalata mult mai frumos, servicii medicale ok. Personalul are parca mai multa grija cu pacientul. Evident, platesti totul. Si zambetul asistentei.
Asa ca o concluzie nu pot sa zic ca vai ce naspa e la stat, dat mi-a placut maxim faza cu telefonul, rezerva unica si baia in camera.
E de inteles ca la stat sa fie putin mai altfel pentru ca e un serviciu gratuit (nu e gratuit ca tot noi platim) , dar care a fost conceput sa trateze un numar mult mai mare simultam.

Noi am avut Regina, acum 3 ani am trecut la Signal Iduna, incomparabil. Signal au contract cu foarte multe clinici, medici, etc., ii aproape imposibil sa nu gasesti ceva daca ai ceva bai. Si Allianz ofera asigurare medicala de acelasi tip, merita investigat, mai ales daca ai un cunoscot care lucreaza acolo…
Avantajul ii ca sunt incluse mult mai multe chestii decat la orice abonament super mega premium de Regina…
Eu personal, daca as pleca de la firma si ar trebui sa-mi fac singur, ori mi-as face Signal/Allianz, ori m-as orienta catre ceva european, gen daca doamne feri imi rup ligamentul la snowboard, sa pot sa ma duc sa ma operez in Viena de ex. cu costuri spre 0 (accent pe spre, adica pe bani infimi fata de pretul normal, si daca nu e gratis…).

2 Likes

A punctat bine un coleg de la mai sus ca majoritatea care cotizeaza abonamente de 50e/luna (cele de firma mostly) la Regina Maria/Sanador/Medlife sunt clienti nu pacienti. De fiecare data cand am interactionat (intr-adevar intr-un mod mai predictibil, facil, modern) am simtit ca abonamentul ala e fix-pix. Adica oricum platesti orice investigatie care se rezuma la mai mult decat o discutie de 10 minute cu medicul si ajungi sa fii programat in 2-3 saptamani.

Asigurarile de sanatate oferite de brokeri (gen NN in colaborare cu diverse clinici) din ce stiu acopera cazurile grave gen spitalizare unde intr-adevar poti fi “lovit financiar” cu o factura de 10.000+ destul de usor.

Daca esti mai ipohondru din fire un abonament ieftin la orice clinica mare e ok doar pe ideea ca ai (destul de ) rapid acces la consultatii din toate domeniile (chiar si prin skype).

Daca ai o boala cronica/faci sporturi extreme care ar putea sa evolueze neprevazut, eu vad mai oportun o asigurare tip NN cu ajutorul careia vei fi tratat in niste conditii mai bune in caz de nevoie.

1 Like

Am citit review-urile la Signal, mulți scriu că aplicația e proasta și că trebuie să te înțelegi cu ei prin telefon ca să te deconteze. Iar la analize îți decontează doar cele mai ieftine analize indiferent ce a cerut medicul… E multă birocrație, la Regina Maria nu ai nici măcar o hârtie în mână.

La stat cele mai bune spitale sunt spitalele militare (cu baie in salon) și spitalele municipale. Problema e că îți trebuie relații să te ia în timp util…

Am la Regina Maria abonamentul PRIORITY PLUS, o parte plateste angajatorul iar eu cotizez cu 124 de lei lunar.

Anul trecut am avut cateva “incercari” cu sanatatea, cu programarile am rezolvat in 5-7 zile - asta pentru ca am vrut la un medic anume, insa ai o lista destul de mare din care poti alege si de regula poti gasi si in 2-3 zile daca te grabesti, medici disponibili.

Fiind un medic ales de mine, am avut de achitat cam 230 de lei consultatia si inca vreo 200 parca controlul. Insa asta pentru ca era cu mai multe specializari, daca vrei 100% gratis gasesti si asa.

Pentru 2-3 seturi de analize si computer tomograf cu substanta de contrast pe 2 segmente nu am platit absolut nici un ban si nici nu am avut impresia ca trebuie sa ma rog de cineva pentru a beneficia de ele. Singurul trick este ca trebuie sa vina recomandarea de la medic. Daca vrei tu de capul tau, atunci cred ca platesti. CT-ul l-am putut face in 2-3 zile dupa consultatie, bafta cu asta in sistemul de stat, 2-3 zile se pot transforma lejer in 2-3 luni.

In 95% din cazuri, intri in cabinet la ora la care esti programat.

Ce am spus mai sus, e valabil in Bucuresti. Tot pentru Bucuresti, un avantaj este ca au si Spitalul Ponderas unde exista si camera de garda.


Am auzit lucruri de bine si despre asigurarea la Allianz, este mai scumpa … 600-800 de lei lunar, insa ai inclusiv operatii si costuri de spitalizare incluse.


Desi exista niste diferente sesizabile de pret intre a cotiza impreuna cu angajatorul si a cotiza full, parerea mea este ca merita, cel putin pentru partea de analize si investigatii. Nu stai dupa medic de familie pentru trimitere, apoi astepti cu saptamanile ca sa se gaseasca loc pe undeva si sa te ocupi.


Mi se pare SF ce iti pot oferi in privat cu mult mai putini bani fata de cele cateva mii de lei cotizate lunar la stat … din pacate, daca ai o urgenta, tot la stat ajungi.


Daca la cineva sacul e fara fund, un singur cuvant: Montza

Nu am ca hobby să fac CT-uri razna, deci nu cred că e o problemă :smiley:

Având în vedere că eu centrez, eu dau cu capul, angajatorul și eu suntem cam aceeași persoană, deci abonamentele de companie sunt cumva… excluse.


M-am gândit mai bine, cred că ce vreau eu este:

  • un timp rezonabil pentru investigații. Mi se pare rezonabil să aștept 2-5 zile să-mi vină rândul la un CT, analize șamd dar să fie acoperite de asigurare (măcar parțial dacă vorbim de ceva analize exotice). Nu mi se pare rezonabil să aștept 1-2-3 luni și să plătesc integral
  • consult/tratament gratuit pentru … chestii. Dacă îmi rup o mână, de ex. Dacă am un accident de orice fel (mașină/bicicletă). Indigestie, mă trage curentul etc. Chestii, cum ziceam :smiley:
  • tratament gratuit (sau măcar acoperit parțial) pentru chestii mai complicate: operații, stomatologie, oftalmologie, psihiatrie[1] și ce naiba o mai fi.

Ca bani, mă gândeam că 2-300lei/lună ar fi o sumă OK.


  1. dacă le spun că lucrez cu WordPress o să tripleze prețul! :troll: ↩︎

In bugetul asta ai practic asigurarea de top de la Regina Maria. Insa, cred ca ar fi bine sa ai un feedback de la cineva din Constanta, care a avut nevoie sa o foloseasca.

1 Like

Invers, pune tu 2-300 pe luna deoparte pentru urgente si o sa iti permiti un CT fara sa stai la coada, cand ai nevoie. Sau analize/consultatii. Mi se pare ciudat sa platesti asigurare privata si sa fii programat, chiar si 5 zile.

1 Like

Pentru treaba asta există fondul de urgență, asigurarea ar fi extra.

Ca să trasăm o paralelă: eu am încheiat cu câteva firme contracte de mentanță ce includ câteva ore în fiecare lună. Urgențele le rezolv în max 24h dar dacă este nevoie de altceva (e.g. features noi), poate dura până la o săptămână să le vină rândul.

Pentru că nu mă ocup doar de mentenanță și doar de acel client, îmi este imposibil să fiu disponibil instant.

Tind să cred că se întâmplă același lucru și la asigurările private :slight_smile:


Cred că întrebarea asta ar trebui pusă pe un forum de pensionari, aici sunteți prea tineri :troll:

Hai sa nu trasam paralele intre sanatate si restul. Daca te doare maseaua nu vrei sa iti spuna stomatologul ca e un bug “moderate” ce poate astepta 3 zile.
Fun: Zicea unul la radio ca nevasta-sa, gravida, voia ecografie si nu o putea programa decat peste 6 luni la stat :slight_smile:

Un CT sau un RMN, pot costa si cateva mii de lei, ce rost are sa intri in economii pentru asta ?

Daca nu poti astepta cateva zile pentru o programare, atunci e urgenta si oricum nu te duci la privat.

La o durere de măsea ești rupt.
Eu am avut una acum vreo 2 ani și nu am fost în stare de nimic in ziua aia.