Client care refuza sa plateasca

Salutare, am o mică problema pe care o întâmpin cu un client și va întreb pe voi poate ați mai trecut prin situații de genu. Practic am un client care a vrut un site de prezentare și un shop, doar ca a avut bugetul destul de limitat, i-am explicat de la început ca nu ii pot face in acel buget tot ce vrea, ii fac de banii aia doar site-ul și magazinul se încadrează in alt pret. Bun, i-am terminat site-ul, ia plăcut și i-am emis factura, doar ca s-a sucit și mi-a spus ca el a înțeles ca in banii aia intra și magazinul. Acum nu mai vrea sa plătească factura și nici nu mai Răspunde la mail-uri telefon etc. Nu am nici un contract cu el, suma nefiind una foarte mare (aproape 3000lei), voi ce ma sfaturi sa fac? Contabila imi spune sa aleg ori instanța ori simplu sa nu bag acea factura in contabilitate și sa rămân cu viza umflata

Dai jos site-ul până la plata facturii, altceva nu prea ai.

Eu am un mic fișier php cu care pot sa am acces la serverul lui dacă site-ul e hostat la el și dacă nu plătește îl taxez. Dacă e hostat la tine dă-l jos și asta e.

M-ai putea ajuta și pe mine cu acel fișier? :smiley:

Avans nu iei?

1 Like

Din ce inteleg, ori clientul este magar, ori intre voi a existat o problema de comunicare.

In cazul asta renegociezi cu el suma pentru site-ul de prezentare (sa nu fi muncit degeaba) sau te obisnuiesti cu ideea, data viitoare faci contract.

Nu are sens sa stai de prostioare … fisiere, picat servere. Nu te alegi cu nimic, pierzi timpul de pomana. Gandeste-te ca deja ai pierdut timp sa faci site-ul.

Am lucrat cu sute de clienti, n-am avut niciodata probleme pentru ca stiu sa-i explic tot ce urmeaza ca el sa primeasca la final.

7 Likes

De data asta am mers pe încredere fiind un client mai in vârsta și care prea foarte serios.

@vladimir totul a început când ma tot punea sa modific aceleași chestii de zeci de ori, bă voia produsele pe 3 coloane ba pe 5 ca așa i se pare mai ok prietenei lui, după iar din nou pe 3 și tot așa, iar la un moment dat i-am spus ca fac cum ne-am înțeles la început pe design și ulterioarele modificări i le taxes separat pentru ca ma saturasem sa modific la nesfârșit Poziționarea unui text sau a coloanelor pe un rând, omu era cam nedumerit… și credema ca clienți dificili am mai avut, dar m-am întâlnit cu ei, am discutat toate aspectele și s-a rezolvat cu mulțumiri din ambele părți. La fel am făcut și cu asta, chiar am fost la el și am stat o zi întreaga. I-am făcut acolo toate modificările și după 2 zile primesc mail de la prietena lui ca s-a răzgândit și iar sa modific

ar fi utile niste detalii:

  • clientul este pf sau pj?
  • contract - inteleg ca nu exista
  • niste mailuri care sa evidentieze o intelegere / care sa tina loc de contract exista?
  • factura predata a fost semnata de client?
  • a fost platita pana acum orice suma (avans, plata partiala, etc)?
  • exista un pv de predare-primire?
  • siteul este online? pe serverul tau sau al clientului?

atentie: daca si predat siteul clientului (chiar si neoficial, prin incarcarea in serverul lui) nu e recomandat sa il sabotezi (disputa legata de plata nu afecteaza automat dreptul de proprietate pe care l-ai transferat).

4 Likes

In caz ca te intereseaza, tipurile astea de fisiere le gasesti dupa expresia “php shell”

For educational purposes :


Ambii suntem pj, evident ca am email-uri cu el in care îmi spunea ca sa fac la site etc ba chiar am câteva email-uri unde am stabilit suma si ce trebuie sa fac de suma aia. Site-ul era hostat pe un vps închiriat de mine, dar i-am trimis și lui arhiva pe mail odată cu factura spunând ca își va închiria propriul Host.
Nu vreau sa ma cert cu el sau chestii de genu, mereu mi-a plăcut sa rămân in relații bune cu clienții. Este o situație destul de nasoala pentru mine, ori renunț la bani ori aleg instanța (cam asta mi-a dat de ales contabila )

poti incerca sa ii faci o notificare prin intermediul unui avocat (nu actiune in instanta, ci efectiv o notificare in care sa iti exprimi clar punctul de vedere si solicitarile).

daca proiectul ajunge online o sa ai mari sanse de succes in instanta (demonstreaza ca proiectul e conform, intelegerea acceptata, etc).
poti gasi chiar un avocat care lucreaza exclusiv cu plata pentru succes (care intr-o limita normala va ajunge tot in sarcina clientului in caz de castig).

daca proiectul e abandonat… e ceva mai complicat de lucrat, dar poti incerca tot cu un avocat care lucreaza la succes (daca gasesti pentru situatia asta).

oricum, eu recomand:

  • orice intelegere sa fie in scris
  • orice proiect sa inceapa cu un avans (chiar daca plata totala se intinde in multe milestoneuri)
  • orice predare a sursei sa se faca in urma achitarii ei (cel putin intr-un procent suficient de mare)
  • orice predare sa fie insotita de un proces verbal + de un test (chiar daca nu se desfasoara pe loc) ale carui rezultate (conformitatea livrabilului) sa fie inregistrate in scris.

stiu ca suna a birocratie multa si stiu ca unele lucruri nu respecta 100% procedura, dar dupa experienta diversa cu clienti si proiecte diverse… incerc sa respect pe cat posibil punctele de mai sus si rezultatele cam sunt in consecinta: atunci cand ma abat de la ele… lucrurile tind sa deraieze.

3 Likes

Eu am rezolvat o problemă de tipul ăsta (un ţepar care a luat marfă prezentând ca dovadă a plăţii un OP falsificat). Poate părea bizar, dar norocul meu a fost că ţeparul a fost lacom şi valoarea facturată a fost mare, astfel că am putut să apelez la o firmă de recuperări. L-au stresat ăştia vreo lună şi în cele din urmă a plătit. Am pierdut 10% din valoare, ăsta fiind comisionul firmei de recuperări (care te taxează doar dacă are succes).

1 Like

Suna interesant. Oare firmele astea de recuparare, au si alte parghii in afara de a stresa/ameninta telefonic ?

Presupun că-i ameninţă că merg în instanţă, au ei şcoală :slight_smile:

Eu stiu ca a intrat un regulament in vigoare care ii limiteaza mult. Cand ai apelat tu la ei?

Nu te mai pot executa silit, te pot suna de maxim doua ori pe saptamana si intr-un interval rezonabil, nu te mai pot contacta la munca, rudele… amenintarile si presiunea erau si inainte ilegale.
Imi aduc aminte destul de vag dintr-un articol…

Nu mai ţin minte, cred că acum vreo 2 ani. Oricum, vorbim de persoană juridică, mă îndoiesc că există vreo limitare când e vorba de relaţii între persoane juridice. Ce-o să faci, o să mă dai în judecată pentru că te sun zilnic la sediul societăţii ca să mă rog de tine să-mi plăteşti marfa? :slight_smile:

1 Like

conteaza si ce spun, chiar mai mult decat de cate ori spun

Bun, i-am terminat site-ul, ia plăcut și i-am emis factura, doar ca s-a sucit și mi-a spus ca el a înțeles ca in banii aia intra și magazinul.

Avans 50% sau 30/30/40 cu milestone-uri.
Nu ai scuze ca sa lucrezi fara. Nu conteaza ca e cunostinta, prieten sau un mos dragut. Tu ai un business, nu vinzi cartofi la piata. Nu te imprieteni cu clientii si apoi vedeti voi cum o rezolvati. El iti trage teapa si tu te gandesti cum sa faci sa nu-l superi? Daca ai contract, instanta sau recuperare creante.

1 Like

Eu am avut o problema similara si am recuperat banii printr-o firma de recuperari debite. Contractul nu este necesar daca ai comunicare scrisa (email), intre cele 2 parti. Important este ca in mailuri sa accepte pretul si specificatiile. Este adeverat insa ca eu nu le-am dat niciodata site-ul pana ce plata nu a fost facuta integral. Nu iti recomanda sa faci nimic din ce este sugerat mai sus legat de fisiere instalate pe serverul clientului unde poti sterge site-ul deoarece este considerat atac cibernetic si este de dosar penal pentru tine.

In general daca ai clienti care nu platesc sau se “razgandesc” la final de proiect este bine sa intrerupi relatia cu ei si sa-ti recuperezi banii (prin firma de recuperari sau proces), nu merita sa speri ca problema se va rezolva.

2 Likes

Ai rezolvat ceva ?
A trecut deja aproape o luna.