Cursurile de Python...merită?

Salut, sunt Cristina, am 21 de ani și sunt studentă în anul 3 la o facultate care nu are nicio treabă cu progamarea (Inginerie Medicală la UPB).
Am învățat totuși niște noțiuni introductive de Python:
tipuri de date, câteva lucruri introductive despre OOP, numpy, matplotlib și pandas. Merită să continui să învăț urmând un curs plătit? Just as a back-up plan, for the very unclear and frightening future :))

Pentru cine e curios:
Facultatea mea e un melanj de multe alte facultăți: chimie aplicată, puțină medicină, puțină electronică și electrotenhică, mecanică, puțină programare. În primii doi ani din cei 4 de facultate, primim fragmente fără nicio legătură din toate domeniile astea, care se presupune că ar trebui să ne ajute să descoperim care dintre multiplele ramuri ale domeniului e cel mai potrivit pentru noi. În anul 3 se alege specializarea: materiale pentru implanturi sau aparatură , iar materiile se separă aprope complet.
Mie personal mi-e teamă că, din cauza faptului că la noi domeniul ăsta e încă foarte puțin dezvoltat (adică nu producem nimic, nici implanturi, nici aparatură :))) , fac facultatea fix degeaba dacă rămân în țară:))

1 Like

Exista cursuri gratuite, nu trebuie sa investesti intr-un curs platit. Eventual sunt destui pe youtube care explica tot cap la coada.

Trebuie sa evaluezi locurile de munca pe care le poti gasi cu python acum si sa vezi daca ti-ar placea. Eu am fost putin la fizica-informatica si era un profil similar de fizica medicala, diferenta era ca mai invatai si anatomie, radiologie daca imi amintesc bine.
La fel ca si cu fizica, exista nise care se leaga de ceea ce inveti si poate ar trebui sa le studiezi mai bine, dar sunt probabil extrem de complexe fata de ce ai face doar cu python intr-un curs.

1 Like

Nu merita. Exista informatie suficienta pe net, la liber.

Exista si cursuri. Oricum, e mai putin important limbajul, ce e mai important e ce faci cu el.

1 Like

Atunci când iau în considerare înscrierea la un curs, am în minte mai ales faptul că prin finalizarwa lui obții o diplomă, care “atestă” faptul că ai nisțe cunoștințe/skilluri. Poate greșesc având impresia că o diplomă contează :))

Conteaza si nu conteaza, cand esti incadrat prima data la o firma esti ori intern, ori junior in functie de ce stii la interviu. Cu diploma sau fara daca stii ce se cere (de multe ori nu ai de unde stii ce se cere pana nu mergi la interviu) tot intern/junior te angajeaza si abia dupa o sa vezi ce se face la firma cutare si acolo o sa te puna sa mai inveti mult si bine pana poti sa faci ceva productiv.

Eu zic ca daca o sa ai o diploma de inginerie medicala ai deja o hartie care sa te puna in evidenta, nu iti trebuie cursuri platite ci sa stii vorbi de ce stii la interviu.

Daca vrei neaparat sa iesi in evidenta contribuie la proiecte open-source sau creeaza mini-proiecte pe github si rezolva constant probleme pe leetcode si site-uri similare.

2 Likes

Ouke, thank you lots!
E greu să iei o decizie, mai ales când ești tânăr, panicat și nimeni nu pre te învață ce să faci mai departe :))

1 Like

Nu neapărat. Tu pari să nu mai fii la nivel basic. Și nu-s multe cursuri bune pt cei de nivel mediu. Recomand cartea Tiny Python Projects în schimb.

Salut,

Eu as avea cateva sugestii and tips…

In primul rand intrebarea cea mai importanta din punctul meu de vedere ar fi: este programarea calculatoarelor ceea ce iti doresti pe viitor? …eventual in specializarea ta daca alegi sa o practici. Daca da merita sa te implici si sa inveti programare lucru destul de dificil. Cursurile serioase, daca ti le permiti financiar in general sunt o investitie buna, chiar si ca experienta personala.

O alta intrebare importanta ar fi: este Python limbajul in care merita sa investesc? Aici trebuie sa te gandesti daca in ceea ce vei face ulterior acesta este un reper. Nu zic ca e o alegere proasta ci intreb daca iti va fi tie util in ce vrei sa dezvolti pe viitor.
In principiu Python este un limbaj de uz general dar practic sunt tehnici, tehnologii si ecosisteme in jurul fiecarui limbaj care te fac (mult) mai eficient in anumite zone de development. Un limbaj se invata relativ repede dar restul (IDE, toolkituri, framework-uri, librarii, etc) greu… practic o sa faci programe utile/comerciale cam dupa 1-2 ani si e bine sa sti de la inceput daca merita efortul.

Pe de alta parte daca vorbim de small devices si microcontrolere probabil e bine sa sti limbajul C.

In plus invata Linux. Nu sunt un specialist in aparatura medicala dar intamplator am vazut o tona de aparatura de laborator de-a lungul timpului. Cele mai multe echipamente rulau un Linux embeeded.

1 Like

Sunt curios cum ti-ai dat tu seama de asta dupa o simpla enumerare, desi apare cuvantul ‘introductive’ acolo.

In cateva ore cineva poate fi la nivel ‘basic’ sau dincolo de el cu cele enumerate (si chiar mai multe), fara sa fie in stare sa ‘fie’ dincolo de nivel ‘basic’ cand e sa implementeze un program cu ele. In cateva zile devii ‘expert’. Intr-o luna poti invata mult mai mult decat ai nevoie (tot felul de inutilitati memorate, cand le poti gasi foarte usor).

Si ca tot am pomenit de ‘conteaza ce faci cu el’, aici e nivel basic python & numpy & matplotlib, ca tot m-am apucat de ceva nou pentru repository-ul python (de pandas nu m-am folosit, ca nu trebuie sa fac sapaturi prin date pe acolo): PythonCompphys/dft.ipynb at master · aromanro/PythonCompphys (github.com)

Asta doar ca sa subliniez ca altceva conteaza mai mult decat invatatul de limbaje si biblioteci, cand e sa implementezi niste programe care sa faca ceva dincolo de trivialitati.