Facultate de Informatica

Initial m-am gandit sa dau la o facultate de informatica dar acum stau pe ganduri,tot aud multi oameni ca vor sa mearga pe informatica si merg la facultate de Automatica si Calculatoare.
Ideea e ca prin informatica pe mine sa intereseaza programarea/codul,matematica. Nu ma intereseaza partea e hardware sau telecomunicatii sau altele.Cum se numeste facultatea unde se invata chestii amintite de mine mai sus?Facultatea de Matematica si Informatica?

Tu in ce clasa esti ?
Daca nu esti a 12 a este prea devreme sa te intereseze.

Bucura-te de Craciun si vacanta

Acest raspuns vine din partea unui absolvent de A&C
Stiinta calculatoarelor este interdisciplinara Ai si parte de hardware(that solid part you can kick !) si parte soft.
Facultatea de Automatica si Calculatoare se imparte in doua “crengi”.

Calculatoare
Acolo studiezi stiinta calculatoarelor. Tu inveti matematica, fizica, programare(o sa iti iasa pe nas), proiectarea si analiza algoritmilor, retelistica etc. Tot ce tine de stiinta calculatoarelor
Pe langa acestea vei studia si project management, economie(da stiu, nu au ce cauta, dar ca inginer te vor interesa implicatiile economice ale proiectului)

Automatica
Acolo primul an este destul de asemanator cu cel de la CTI. Te vei specializa in control automat.
Cum se mentine temperatura constanta intr-o camera, cum se duce acul de la hdd exact in zona in care trebuie de pe platan etc.
La fel ca la Calculatoare, controlul automat este transdisciplinar.
Eu am terminat automatica.

De la acesta facultate iesi inginer. Ideea Politehnicii este sa te faca capabil sa abordezi o gama larga de probleme.

Facultatea de matematica si informatica
Faci trei ani. M-am uitat putin peste programa si faci destul de multe tipuri de matematica si bineinteles programare.
FMI -ul si Calculatoarele sunt asemanatoare la materii. Analiza si proiectarea algoritmilo faci la ambele cu diferenta de nume.
Acolo materiile sunt condensate in 3 ani. La ACS faci 4 ani.

Ca absolvent, iti recomand ACS-ul. Inveti cate putin din toate si de asemenea poti aborda mai multe probleme. Conteaza acest lucru la serviciu.

Intr-adevar, este un raspuns lung, dar merita sa il citesti ! :slight_smile:

Planurile de invatamant la cele doua facultati
http://acs.pub.ro/educatie/licenta/
http://fmi.unibuc.ro/ro/plan_invatamant_2014_2015/

Craciun Fericit si La multi ani !

2 Likes

Facultatea de matematica si informatica este ceea ce cauti: http://fmi.unibuc.ro/ro/

1 Like

Sunt in clasa a XI-a si m-am gandit sa dau la UVT la matematica-informatica. Ca invat si chestii care tin de economie si de business nu ma deranjeaza dar de chestiile de genul “Cum se mentine temperatura constanta intr-o camera, cum se duce acul de la hdd exact in zona in care trebuie de pe platan etc” chiar nu sunt interesat. In orice caz multumesc de raspuns.

Daca vrei ceea ce ai zis tu, exista ceva numit informatica economica.

Ai fi surprins ce utile sunt cunoștințe de genul. De exemplu, in AdTech (tehnologia reclamelor pe internet și un subiect îndepărtat de hardware), se folosesc adesea unelte din control theory. Aceleași care se folosesc la menținerea temperaturii constante într-o camera sau a traiectoriei unei rachete.

In general e greu să prezici in clasa a XI-ea/anul I/primii ani de carieră ce o să-ți fie folositor, așa că e mai bine sa ai o abordare cat mai larga. De asemenea, un curs de $ceva-ce-nu-te-intereseaza făcut bine o să fie mult mai ok decât unul de $ceva-ce-te-intereseaza făcut prost. Am multe exemple de la electronică din București, dar nu le mai insir.

E o teorie întreaga cu alesul unei facultăți daca stai sa o privești ca o alegere rationala pe termen lung. Cat de orientată e pe ce îți place ție $acum e doar un factor.

3 Likes

În general facultatea nu e despre ce îți place și ce nu îți place, vei învăța o grămadă de chestii generale, o să ai profesori care te vor face să detești și cea mai faină chestie, o să ai profesori care te vor face să iubești și cel mai de cacao subiect. O să ai profesori care vor freca menta și fără să înveți sistematic dintr-o carte, două pe lângă nu o să înțelegi nimic. Dacă nu găsești o nișă va trebui să faci masterat și doctorat, eventual un stagiu militar ca să te folosești de informațiile pe care le-ai acumulat.

O facultate îți dă cunoștiințe teoretice, semi-practice. În 2 ani ajungi la facultate, în 3-4 ani o termini, ăla să fie om pe picioare care îți poate spune ce vom face în 5 ani pentru mălai, că doar nu o faci să ai o diplomă în vitrină. Respectiv sunt foarte mulți care se apucă de informatică pe nișele bine cunoscute, deci concurența va fi dublă dacă nu depui un efort suplimentar.

Dacă știi bine matematică/fizică și îți place o să îți placă facultatea, înveți același lucru la aproape fiecare facultate în primul an. După vor fi mici diferențe.

Totuși încerc să prezic ce va fi căutat în 5 ani :

  1. Frontend development-ul se schimbă drastic anul acesta (în bine), deci va fi o nișă supra-saturată dacă n-ai experiență și creativitate. Dar e o nișă accesibilă și faină (aici înțeleg crearea de jocuri, aplicații de telefon/web/desktop, interfețe la dispozitive…), respectiv e nevoie de oameni cât china, nu se prea predă la facultate. (înveți de pe internet, sunt câteva facultăți în vest care predau design digital)
  2. Machine learning și inteligența artificială vor fi o nișă la fel de bună ca azi dacă poți digera matematica (statistica) din spate fără să îți tai venele. (statistică o să ai destulă, machine learning-ul va fi un masterat/doctorat)
  3. Se dezvoltă din ce în ce mai mult tooling-ul pe quantum computing, dacă poți caută o facultate care are cercetare și profesori specializați pe această nișă, nu cred că vei muri de foame după. (probabil masterat/doctorat)
  4. Pe fintech se va lucra probabil cu tranzacții/contracte în sisteme gen stellar lumen/ethereum. (criptomonede, probabil te ajută să ai un unchi evreu sau propria monedă proiectată în lucrarea de licență)
  5. Pe baze de date specializarea pe big data se leagă de machine learning, se stochează Tb de date pe minut în multe sisteme, cineva trebuie să știe cum să le administreze/proiecteze.
  6. în multe sisteme vechi e necesară optimizare, e probabil cea mai grea nișă din programare, dar la câte sisteme legacy există care pot fi optimizate/reproiectate o să ai ce face. (e o muncă de sisif și ai nevoie de portofoliu solid)
  7. După vin nișe Sci-Fi legate de medicină, biologie, sociologie/politică/lingvistică, chimie și fizică, mai bine zis cercetare în informatică, eu zic că trebuie să fii născut pentru așa ceva. (doctorat în medicină și fizică pe lângă informatică)
  8. Nu în ultimul rând mai e și domeniul militar, știm toți de legile lui Asimov, dar cineva ori trebuie să aibă grijă să fie menținute, ori cineva va lucra la Skynet în lumea reală. Ca să fim mai realiști, securitatea cibernetică/războiul cibernetic e probabil cea mai importantă nișă militară și o problemă majoră. Ca și militar nu mai ai treabă cu nimic, deci clar nu mori de foame. Spionaj/scriere de viruși/tooling pentru hacking/AI/detectarea de vulnerabilități/big data/antiterorism/monitorizare/inteligență… (nu știu cum recrutează oameni SRI-ul/armata pe la noi, dar probabil că UE are/va avea propriul NSA)
2 Likes

Imi place matematica.
In trecut am incercat frontend dar mi-am piedut interesul deoarece implica prea mult design.
Daca tot ai mentionat inteligenta artificiala,asta tine mai mult de informatica aplicata?Am auzit ca informatica simpla ca sa zic asa tine mai mult doar de cod,pe cand cea aplicata lucreaza cu chestii de genul inteligenta,scanarea fetei,finger print etc.

Nu e nișa mea inteligența artificială și e o arie destul de complexă/flexibilă cu multe nișe, adică poți face un magazin fără vânzătoare, recunoaștere facială, poți clasifica viruși/bacterii, diagnostica cancer, mașini care se conduc, un bucătar automat, un pictor care poate picta o imagine, un sistem care îți poate zice când ce promoție să fie la produsele dintr-un magazin.

Machine learning din câte am învățat până acum e 90% statistică/fizică (clasificare) și 10% informatică (algoritmi/structuri de date/prelucrare/filtrare date). Inteligența artificială poate fi bazată și pe un rule engine/decision tree cu reguli programate caz în care e doar informatică ‘aplicată’, dar nu se compară cu machine learning.

Bine, ai precizat că nu te interesează de exemplu cum să ții temperatura constantă, în ML e probabil cel mai important lucru, fiindcă un sistem cu feedback negativ sau pozitiv care se auto-corectează e practic toată ideea de bază.

Daca se abstractizeaza statistica in librarii o sa vezi ca un program care iti conduce masina are 10-50 linii.

Cateva articole :



Eu văd informatica ca pe un domeniu practic dacă nu vrei să fii profesor sau cercetător. (nu e o alegere prea bună în România dacă nu vrei să pleci)

Sunt 2 lucruri de luat in calcul din punctul meu de vedere

  1. Materiile studiate si cum crezi ca vei face fata lor.

Dupa cate probabil te-ai prins , la informatica se face mate + informatica, iar la automatica se face fizica + informatica. La ambele se fac structuri de date, algoritmica, programare paralele etc.

Eu unul am facut Informatica si uitandu-ma ce faceau prietenii de la automatica e cam nasol daca nu iti place fizica (asta daca tii neaparat sa iti place ce inveti ). Cand am facut informatica lucrurile erau foarte mult axate pe matematica, acum curicula s-a indulcit un pic.

  1. Ia in calcul instituțiile in sine. Daca faci la Bucuresti pot spune ca nu e mare diferenta: atat Universitatea Bucuresti cat si Politehnica au facultati serioase cu profesori OK si ai ce invata. Daca e vorba de alt oras, fa cercetari. Pe langa invatatul in sine, va conta si prestigiul facultății scrise pe diploma.

Daca ai posibiliteatea treci pe la un curs la fiecare din cele 2 facultati. Vezi ce feeling ai

Off-topic:

Orice alegere vei face trebuie sa ții cont de faptul ca ajuta foarte mult interesul tau pentru aceasta meserie. Citește mult, mergi la întâlniri de programatori, cauta internship-uri, joburi part-time. Nimic nu se compara cu “hands-on experience”.

Pe lângă calitățile tehnice încearcă sa iti dezvolți si alte laturi: social skills, gândirea analitica, etc.

4 Likes

Recomand Calculatoare (nu Automatica). Ok, te intereseaza programarea/codul, matematica. Dar de obicei codul ala trebuie sa faca ceva. Nu ceva de dragul codului, si rareori e vorba de matematica pura. Intra la ‘altele’, daca nu la ‘telecomunicatii’ sau chiar hardware in anumite circumstante (cand e foarte bine daca cunosti hw pe care il programezi).

PS UIta de calculatoarele cuantice. Mai este ceva pana vor deveni suficient de functionale si accesibile, si in ciuda analogiilor, facultatile de profil nu te ajuta teribil de mult in asemenea domeniu. Ba chiar s-ar putea sa te incurce. Devine natural sa copiezi variabile in programare (nu e posibil cu un calculator cuantic: No-cloning theorem - Wikipedia), buclele sunt la fel, normale in programarea clasica (cel putin in unele paradigme), trebuie sa uiti de astea cand programezi un calculator cuantic. Plus ca nu sunt panaceu, sunt cateva clase de algoritmi doar si e foarte, foarte dificil sa vii cu ceva nou: Quantum algorithm - Wikipedia

1 Like

Ideea e ca prin informatica pe mine sa intereseaza programarea/codul,matematica. Nu ma intereseaza partea e hardware sau telecomunicatii sau altele.

Chiar daca nu face parte din specializarea ta de baza e totusi recomandat sa ai o buna intelegere asupra partii de hardware si telecomunicatii. Am sa iti explic si de ce. Am vazut aplicatii functionale care lucrau spre exemplu cu baze de date over the internet. La nivel de aplicatie, informatica si informatician lucrurile functionau in conditii sa le zicem obisnuite, faceai o interogare si primeai un raspuns. Insa, in cazurile (uneori frecvente) de congestie sau intreruperi de comunicatie datele se cam faceau praf. Neavand acea buna cunoastere asupra infrastructuri hardware cat si a protocoalelor de retea respectivii nu puteau scrie corect programele, remedia problemele si nici nu-si alegeau bine limbajele si tehnologiile necesare. Problema e ca daca faci un astfel de program si il implementezi la scara vei avea un mare impas daca te vei regasi in acest exemplu.

3 Likes