Ai atins o chestie la care m-am gandit si eu de multe ori.
Avand o situatie materiala decenta, buna, peste medie, cum vrem sa-i zicem, am impresia ca copiii primesc prea usor chestii (si materiale si experiente). Nu-s invidios , dar mi-e frica ca nu-i pregateste foarte bine chestia asta pentru viata din afara bulei, cand o fi s-o ia in piept.
Eu am crescut sarac si consider ca asta m-a ajutat sa dezvolt un set destul de sanatos de valori si sa apreciez mult mai mult realizarile, oportunitatile. O sa fie la fel si pentru copiii mei?
Si daca nu, ce fac, ii privez de chestii? Materiale? Experiente? What’s the use of money then?
Mai tarziu in viata le dai un ajutor sa demareze sau ii lasi sa se descurce pe puterile lor? Au aceeasi satisfactie la sfarsit?
Nu ma tine treaz noaptea, dar ma mai iau astfel de ganduri de obicei de ziua lor cand primesc o gramada de rahaturi, cat n-am avut eu toata copilaria.
eu m-am mai calmat in problema asta cand o pers de 20+ mi-a spus ca desi avea jucarii de le aduna cu lopata… tot ce isi aminteste despre tatal ei din copilarie sunt momentele pe care le petreceau efectiv impreuna.
cum pe partea asta ma simt “performant”… am ramas la a vedea jucariile ca pe niste unelte pentru un scop… si nu scopul in sine.
bine, drumul e lung si sunt abia la inceput (nivel gradinita), deci mai e loc de probleme noi
Poate multi dintre voi ati trait situatia in care de la primul salariu ati castigat mai mult decat parintii (sau in scurt timp de la angajare/foarte apropiat de parinti).
Parintii nostri (mai ales cei ceva mai in varsta, ca avem multe categorii de varste aici) au trait adevarate tragedii. In functie de anii de care vorbim: de la foame la propriu la o forma de subnutritie, lipsuri crancene, iar libertatea de a alege ce faci, de opinie, de expresie, suprimata total.
Iar atunci ce sens are sa compari “realizari” intre generatii? Niciunul. (chiar daca unii mai copti de pe aici le-au trait intr-o forma pe propria piele, dar tot nu la fel de urat in niste ani si mai indepartati decat anii '80).
Eu mi-am dat seama ca imi place sa invat, binenteles aleg eu ce. Electronica, germana, sa pilotez un avion. Mi-am dat seama ca intelesul si invatatul de noi chestii imi da satisfactie.
Tot asa, comparatia intre generatia noastra si a copiilor nostri e lipsita de sens. De ce ar invata copiii mei programare pe hartie? De ce ar scrie cod masina dupa tabele din carti fizice? Au acces cam la orice device, software si informatie acum. Iar asta are parti bune si parti rele. Partea buna e ca pot ajunge mult mai departe, partea proasta e sunt intr-un loc mult prea “călduț”.
Aia zic, doamne fereste sa se intample ceva sa trebuiasca sa se descurce cu nimic sau putin, ca nu-s invatati. Omul e adaptabil, true, dar asta nu inseamna ca nu le-ar fi greu.
Cartea Ecleziastul te pune puțin pe gânduri. Pentru cine n-are chef să citească, aici un sumar în 8 minute
Și eu am avut momente în care nimic nu mai făcea sens, mai ales că am dobândit cam tot ce mi-am dorit. Personal am început să mă liniștesc prin efort fizic și participarea cu atenție la slujbele de la biserică (la câte pot - Vecernia e faină).
P.S.
Dacă mergi la biserică nu înseamnă că ești automat bun sau înapoiat.
Comparația între generații o faci inevitabil ca să ai un reper. Ca să știi cum să procedezi în anumite situații te gândești cum ai văzut în familie sau ce știi tu, după care te întrebi dacă mai este relevant și adaptezi la vremurile noastre.
Dau un exemplu: citesc o carte fizică, de hârtie. O pot avea super simplu și online, dar o citesc de pe hârtie. De ce? ca să mai diminuez timpul petrecut cu ochii în ecran.
Pentru vremurile noastre e super absurd lucrul ăsta. Pe device ai funcția de find, ai tot felul de aplicații care evidențiază textul cum vrei tu, learning tools etc. Why on earth would you do that? Câteva argumente (pe lângă faptul că nu îți obosești ochii în ecran) ar fi că te ajută să fii mai concentrat pe ce faci, mai puține șanse să fii distras la prima notificare, dacă ai cartea fizică sunt șanse mai mari să pui mâna pe un pix să notezi ceva (modalitate care te ajută să sedimentezi mai bine informația) and so on. Bineînțeles, toate astea dacă vrei. Și dacă ți le-a arătat cineva cândva. Eu îmi amintesc lucruri pe care ai mei mi le-au spus când eram mic, mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe amândouă că eram eu mai deștept. Mi-au trebuit 20 de ani să înțeleg.
Foarte tare, aveam senzatia ca devii isi cauta in general linistea spirituala in practici mai “moderne” (eg: meditatie).
Vii dintr-o familie religioasa sau te-a facut o anume experienta sa practici mersul la biserica?
În afară de dorința de a cunoaște pe Dumnezeu și a mă cunoaște pe mine însumi - ce sunt, de unde vin, încotro merg - nu țin minte să fi avut vreo experiență anume care să mă determine să merg la biserică. Când eram mic mă luau părinții la biserică dar nu era interesant pt mine și ieșeam pe afară, plictisit, așteptând să se termine mai repede.
Pare-se că pe Dumnezeu nu-l poți cunoaște strict intelectual/rațional ci mai degrabă prin experiență/trăire - punând în practică singura poruncă: a iubirii - să iubești pe Dumnezeu și pe fiecare om. Atunci când iubești pe cineva nu o să-l minți, nu o să-l furi, nu o să-l înjuri, nu o să cauți să profiți de el sau să-i faci rău etc. gen faceți altora ce vreți să vi se facă vouă fără a aștepta răsplată. E greu atunci când ești comod
Am văzut zilele trecute un fragment de stand-up comedy in care interpretul povestea cum in copilărie părinții ii spuneau să mănânce tot din farfurie, că in Africa e foamete si alți copii ca el nu au ce mânca. Iar acum ca adult se duce in Africa si le-arată localnicilor ce burtă are si că e fericit că i-a ajutat in copilărie.
Lăsând gluma de o parte, eu am găsit căi să-mi educ copilul să capete un sistem de valori bun.
Am cooptat-o in diverse proiecte. Asamblat un roboțel, grădinărit etc.
Sunt proiecte care nu se încheie pe loc, ci săptămâni sau luni. Proiectele ajută la crearea percepției de evolutie in perspectivă.
Dacă cineva se concentrează pe ce face mâine si ignoră efectele pe termen lung, foarte probabil că va avea dificultăți.
O a doua utilitate a proiectelor in copilarie este învățarea unor mecanisme. Nu vpr folosi aceleași mecanisme din nou, însă din rutină vor reuși mai usor să realizeze unele lucruri pe care noi a trebuit să le învățăm singuri.
Eclesiastul a fost cel mai înțelept om care a trăit, conform Scripturii. Dacă citești cartea găsești niște principii foarte utile, de la a te feri să intri în gura “nebunilor” (mai pe românește - mă rog, englezește - pick your battles) până la faptul că istoria se tot repetă (dacă te-ai gândit la o idee, sunt 99.99% șanse să se mai fi gândit cineva înaintea ta).
Nu ești deloc înapoiat dacă mergi la biserică. Dimpotrivă.
, dar mi-e frica ca nu-i pregateste foarte bine chestia asta pentru viata din afara bulei, cand o fi s-o ia in piept.
