Cum încep să învăț un framework?

Salut, sunt nou pe acest forum și îmi place că am găsit o gramadă de resurse utile.

Acum aproximativ doi ani am început să învăț PHP și Wordpress(HTML și CSS știam la nivel mediu) pentru a putea face un site de prezentare pentru o cunoștință. Pot spune că am avansat foarte mult cu Wordpress și implicit cu PHP pentru că am ajuns să fac niște plugin-uri destul de complexe. Între timp m-am lovit și de RESTful API și m-am jucat destul de mult și cu el.

Cea mai mare “realizare” a mea a fost să integrez un feed CSV cu peste 5000 produse in Woocommerce. La același proiect am folosit și Rest, pozele produselor fiind încărcate pe cloud în altă parte. Iar adevărata provocare a fost scrierea unui plugin care să afișeze multe câmpuri(input/select) cu opțiuni ale fiecărui produs în front-end. Mi s-a părut destul de greu la momentul respectiv(acum aprox. 7-8 luni) pentru că abia atunci cred că am înțeles cât de puternic este Wordpress, dar și PHP-ul.
Momentan site-ul respectiv functionează foarte bine și sunt mândru de el.

Următorul proiect a fost construirea de la 0 a unei aplicații web based de organizare a unei optici medicale. Aici am învățat JavaScript și folosit jQuery și Ajax(pe lângă PHP și MySql). Pentru front end am ales Bootstrap pentru că oferă foarte multe opțiuni (zic eu). Aplicația în sine face mai multe lucruri pe care le prezint în cele ce urmează.

În aplicație sunt mai multe opțiuni. Prima și cea mai importantă este cea de introducere a fiecărei comenzi de ochelari. În fiecare magazin se introduc comenzile în timp real. În comandă se regăsesc toate informațiile despre client(Nume, prenume, data nașterii, informații de contact, rețeta, optometristul/medicul care a făcut consultația, rama aleasă, tipul lentilelor, prețurile, reduceri, etc.). Prețurile sunt din nou preluate dintr-un feed CSV din programul de gestiune al magazinelor. La fel și lentilele, iar dacă nu sunt pe stoc apar într-un tabel nou ce pot fi trimise la sfârșitul zilei la producător pentru a fi comandate. Comanda poate fi monitorizată pentru a ști în ce stadiu se află.
În timp, în această mică aplicație au apărut feature-uri noi. Administratorul/managerul pot vedea ce vânzări are fiecare magazin și cât mai au pentru a-și atinge targetul.

Această aplicație a fost scrisă în PHP pur, cu clase și funcții create de mine pentru a-mi ușura munca.
Dar, de câteva săptămâni am aflat despre framework-uri și am început să devin curios. Am căutat mai multe informații despre acestea și îmi surâde ideea de a învăța unul. Am ales Laravel, fiind destul de popular din câte am văzut. Însă acum vin problemele. Nu înțeleg deloc modul în care aș putea folosi acest framework. Am căutat un walktrough din care să pricep ceva, însă toate tutorialele sunt ori pentru începători (Hello World), ori pentru super avansați. Nu vreau mură în gură, dar nu reușesc să mă prind de funcționalitatea acestuia. Precizez ca am lucrat destul de mult cu obiecte în PHP și credeam ca îmi va fi mai ușor. De asemenea, înainte să fiu hater-it, am citit mare parte din documentația Laravel.

Recomandați-mi vă rog o modalitate prin care se poate învăța un framework. Dacă nu Laravel, altul care este la fel de popular. Nu m-aș arunca în Node.js sau VUE pentru că nu stăpânesc atat de bine JS.
Credeți că ar fi util să încep să scriu o aplicație în care să învăț Laravel? Am o idee în cap, chiar de aș folosio doar eu, dar măcar aș învăța. Dar și așa, de unde încep?

TL; DR: cunosc bine PHP, MySQL, HTML, CSS, Bootstrap, JS și vreau să invăț un framework PHP. Nu știu cum să încep cu Laravel.

Îmi cer scuze pentru text-wall-ul acesta și sper că îmi voi găsi informațiile de care am nevoie aici.

1 Like

Daca zici ca nu vrei ceva gen Hello World, poti sa incerci sa faci o aplicatie mai complexa cu baza de date in spate, user management etc
Pt Laravel, poate te ajuta acest thread

Daca vrei sa incerci altul si zici ca stii bine partea oop poti sa incerci Symfony.

Documentatie

De asemenea mai are si un proiect demo.

Cel putin vezi cum este organizata aplicatia

Eu am mai lucrat cu ASP.NET MVC si l-am invatat cat sa ma descurc prin el cu documentatia si tutorialele video

M-am uitat acum ceva timp la acest tutorial video si mi-a placut

Pt Laravel exista Laracasts

Desi este la nivel teoretic ai putea sa citesti si despre MVC

Succes !


One more thing
Foloseste paragrafe pt a exprima o idee. Este dificil de citit.


Articolul din topic precum si discutiile :wink:

2 Likes

Salutare! Recomandarea mea este sa iei o idee ca dummy project si sa incerci sa o faci tu folosind un framework de php gen Laravel ca tot ai adus vorba. Daca stai bine cu limba engleza inainte sa incepi acel dummy poti face cap coada un tutorial Laravel de pe youtube alaturi de instructiunile respective (daca gasesti unul nou fiindca Laravel sufera update-uri si e posibil ca acelasi cod sa nu mai mearga). Iti recomand sa cauti pe youtube daca nu stapanesti bine engleza tutorial Laravel in romana si vei gasi un curs introductiv pentru Laravel. Nu iti fie frica sa te bagi in dummy project cu orice traznaie iti trece prin cap cel mai bine cred ca inveti dezvoltand fiindca atunci ai cea mai buna intelegere a frameworkului. Iti doresc success!

2 Likes

Cred că asta voi face. Am văzut că sunt ceva resurse pe LaraCasts. Dacă nu mă descurc voi căuta pe YouTube. Orice recomandare este bine venită pentru YouTube. Engleza nu este o problemă.
Vă mulțumesc pentru răspunsuri!

1 Like

@uhm putem învăța împreună, ca să zic așa. Eu mă consider mediocru pe Laravel, am cam înțeles ~70% și te pot ajuta până la un punct, cel puțin cât să-ți iei avânt. Dacă ești de acord stabilim cum și când.

1 Like

Multumesc mult @popescumarian, as vrea totusi sa incerc sa fac ceva inainte sa mai cer ajutor. Nu imi place sa fiu o pacoste si nici sa primesc mura in gura pentru ca as avansa mai greu.

Am inceput aseara sa “invat” si pot spune ca pentru inceput nu pare foarte greu Laravelul. Am invatat putin despre Routes si cred ca in scurt timp voi putea da si o functionalitate proiectelului de care m-am apucat. Probabil il voi posta aici, sau macar bucati de cod pentru a cere ajutor.
Cred ca asa ar fi cel mai corect si pentru cei care vor mai avea probleme asemanatoare :).

Pentru mine nu ar fi nicio problemă să colaborăm și în felul ăsta să și învățăm. Acum totul depinde de tine și de timpul liber pe care-l avem.

cunosc bine PHP, MySQL, HTML, CSS, Bootstrap, JS și vreau să invăț un framework PHP. Nu știu cum să încep cu Laravel.

Cum ai inceput si cu celelalte.
Daca erai incepator, aveai mai mare nevoie de sfaturi. Asa, ti-ai creat deja un stil de invatare.

2 Likes