Avand in vedere aceste cazuri
Cum este pe la voi siguranta psihologica si sanatatea?
Aveti posibilitatea sa spuneti usor daca este un abuz, cultura de speak up bine pusa la punct. Pe unde am mai lucrat eu se incurajau aceste lucru. Cu presupunerea ca managementul sa nu fie chiar idiot complet
Noi avem norocul sa lucram intr-o industrie in care te poti muta relativ usor in alta parte, ceea ce nu se poate spune despre foarte multe industrii.
Daca esti abuzat si sari lantul de management si nu se intampla nimic, fuck it, run.
Tind (vreau) sa cred ca astfel de companii sunt exceptii, nu regula.
La noi este si sistem de “whistleblowing” prin care poti anunta abuzuri sau discriminari, cu un proces transparent de evaluare. Cred ca partea de whistleblowing este oricum o obligatie impusa de UE.
Oricum, prea putina lume vorbeste si intelege notiunea de cultura organizationala. Pentru mine, dupa ce am trecut printr-o firma toxica in trecut, cultura ar fi primul lucru pe care as incerca sa-l inteleg intr-o firma noua si daca nu s-ar potrivi cu principiile mele, as pleca, indiferent de ce colegi sau ce management are firma.
Doar că aici ai omis un mic detaliu: cât timp ești rezonabil de funcțional. Când ai tendințe depresive sau diverse anxietăți s-ar putea să nu mai fie la fel de ușor. De asta și cred că niciun protest sau altă scamatorie populistă nu va rezolva ceva, pentru că cei afectați de abuzuri oricum nu au curajul să facă ceva.
Autorități care să rezolve problemele sunt, dar abuzurile nu sunt expuse/rezolvate din alt motiv, mult mai simplu: nimeni nu face nimic. Cei afectați direct (cum am zis mai sus) nu fac ceva ori din frică ori din alte motive. Iar cei care văd (i.e. colegii) nu se bagă că „nu e problema mea”.
La tipa din TM sunt 100% sigur că toți colegii știau că managerul o freacă la icre și cel mai probabil mustăceau ori pe ideea „bine că nu sunt eu” ori pur și simplu râdeau de situație, pentru că oamenii sunt de căcat și râd când un coleg este luat în vizor de un superior.
E greu sa generalizezi ca aia erau chiar bucurosi sa vada un abuz in desfasurare. Oamenii in general nu sunt deloc “de cacat”, desi cultura la nivel de management din Atos era toxica.
Mie mi se pare dezamagitor ca foarte multa lume crede fara sa judece articolele lui Supeala. Managerul nu e psiholog de profesie si din experienta personala, e foarte greu si time consuming sa ai de-a face cu un om cu probleme grave de sanatate, ca e depresie sau cancer. E nevoie de multa empatie, toleranta, acolo se vede efectul culturii organizationale, daca firma sprijina in mod activ omul, daca poate gestiona absenta si lipsa de performanta - ca sigur o sa fie situatii multe de genul asta.
Am avut un coleg depresiv in echipa, avea performanta foarte scazuta, absenta de la sedinta de nu stiai dimineata daca nu cumva si-a facut rau si sunam sa vad care e situatia. Cauti sa il sprijini, dar iti dai seama repede ca nu poti actiona logic, persoana respectiva discuta deschis, schimba psihologii, ca i se parea ca nu dadeau rezultate, dar problema tot nu se rezolva si desi avea momente de revenire, de fiecare data cadea inapoi in depresie. Problema nu avea legatura cu jobul, era legata de o copilarie abuziva, parinti conservatori, esecuri in dragoste, probleme pe care multi le au, insa de la o varsta pun presiune mai intensa, mai ales pe femei. Efectul se vede in echipa si nu poti sa le prezinti complet situatia, iar unii colegi erau mai intelegatori, altii nu erau si vedeau situatia ca ei trebuie sa duca in spate un om neproductiv. S-a ivit o oportunitate si a schimbat echipa, eu speram ca o schimbare de rol, alaturi de alti colegi o sa ajute. Realitatea a fost ca aproximativ jumatate de an n-a produs nimic concret si intr-o astfel de situatie incep si clientii sa puna intrebari, iar presiunea creste pe manager. Intr-un final a ales sa schimbe firma, locuinta, intr-o incercare de a-si schimba radical viata, dar din punctul meu de vedere n-a reusit sa rezolve problemele fundamentale si inca se confrunta cu aceeasi situatie.
Ce vreau sa spun e ca nu cunoastem sursa depresiei cu care s-a confruntat angajata de la Atos si nici ce incercari au facut managerii cu ea pana au ajuns la situatia cu amenintarile legate de demisie. Cert este ca nu poti gasi solutii rapide la astfel de probleme dar nici sa le duci in spate la nesfarsit nu este o varianta viabila pentru firma.
Evident, eu vorbeam la modul general. Din fericire marea majoritate a oamenilor sunt rezonabil de functionali.
E o situatie complicata, cel mai probabil respectiva a avut ghinionul sa dea peste un sef de rahat si asta i-a amplificat problemele. Acum, poate si seful ei avea un sef de rahat si tot asa. Fiecare layer punea presiune pe cel de sub si toata presiunea a ajuns pe a, ca era frunza.
Din păcate asta este posibil să fie doar o impresie.
Nu uita că există o oarecare stigmă când vine vorba de afecțiuni pishiatrice; aș zice că sunt mai mulți care „fake it 'till you make it” și care par OK la suprafață.
Îmi aduce aminte de interviul ăsta:
In 2019, 1 in every 8 people, or 970 million people around the world were living with a mental disorder, with anxiety and depressive disorders the most common
WHO
Ori fi si aia de care zici tu, dar cred ca in majoritate, oamenii is ok.
Putem sa folosim un termen uzual in domeniu - “rezilient” 
Majoritatea oamenilor isi revin din experiente mai dificile si in general te-ai astepta sa fie capabili sa ia o decizie de a renunta/demisiona cand ajung in burnout sau chiar mai devreme, doar sunt maturi. In realitate, nu e chiar asa, sunt multi oameni nesiguri pe ei, le e greu sa isi asume o schimbare, desi nu le place locul actual de munca.
Cu siguranta lipsa empatiei si ultimatumul primit de la sefa ei, n-au ajutat-o, insa de acolo pana a spune ca s-a sinucis din cauza situatiei de la munca, mi se pare exagerat si acolo cred ca se greseste cand se tot promoveaza articolele lui Supeala. As fi curios sa citesc ce zice familia ei, ce spun prietenii apropiati despre ea, poate triggerul a venit de la o persoana apropiata, mai ales ca problemele de performanta si discutiile cu sefa nu erau o noutate.
Mie nu mi se pare exagerat.
Există anumite circumstanțe care pot conduce la așa ceva.
Sunt oameni care reușesc să îi facă dependenți de ei pe subalterni până într-acolo încât dependența nu mai este doar de natură profesională. In momentul când subalternul este amenințat că dependența se va rupe, acesta va simți că este pierdut.
Btw, a urmărit cineva serialul “Severance”?
Are ca tema separarea vieții private de cea profesională prin metode chirurgicale.
E interesant subiectul, dar mi s-a părut grețos de distopică atmosfera si am cedat după al 2lea episod.
Nimic nou sub soare. Nu găsesc cuvinte care să nu fie obscene la adresa leadershipului la compania aia din TM, sper să crash and burn, păcat de oamenii normali de acolo, câți or fi.
“Lingătoria” si abuzurile sunt o normalitate din păcate, mai mici sau mai mari, atât în societate dar și în orice relație de dependență profesională sau de business.
Scapă cine poate.