CNAS angajează IT-iști!

Da, de asta prefer să evit a lucra cu europeni și eu. Societatea europeană e încă în evul mediu din multe puncte de vedere, mobilizare socială inexistentă, și multe altele. Am întâlnit multe situații unde eram clar cel mai bun din cameră să zic așa dar degeaba, ești român, ghinion, tot ești cu un nivel mai jos.

În US când am mers era total altceva, în orice meeting eram, li se rupea la ăia, erau chiar curioși de o părere de la cineva diferit de ei, o altă perspectivă, a fost oarecum un șoc să zic așa.

De asta mulți zic bine când zic că asta e mantra: dacă vrei viață relaxată lucrezi in europa. Nu vei fi bogat niciodată dar nici nu vei știi ce e ăla overtime. Vrei să performezi și să ajungi în top: US e singura șansă, cu toate defectele lor.

Dacă mâine US ar deschide piața muncii pentru europeni (și invers) garantez că ar fi cel mai mare brain drain din istorie, și nu neaparat cantitativ. Dar și toți americanii cu chef de relaxare ar veni aici pentru avantajele de aici.

Nu zic că una e mai bună ca cealaltă, depinde doar ce vrea fiecare de la viață.

US este (si nu de ieri, de azi) cel mai mare brain drain din istorie. Sunt, in acelasi timp, cel mai imbecil popor dar si spuma spumelor 0.01%. Which is quite amazing. E doar o parere personala, bineinteles :slight_smile:

Sunt de acord cu ce spuneati si voi despre nemti si in general europa centrala. Insa in orice proiect mediu/mare, tot cultura/societatea lor permite si consultanti experti cu rate-uri de 100+/hr (ce-i drept, nu impozitate la 1% pe micro [nu sariti cu ciolacisme, inca xD]). E foarte dificil de accesat pozitiile respective ca contractor roman, dar ce voiam sa spun e ca bugete exista. Dar da, complet de acord ca deseori gasesti seniori foarte buni pe ceea ce fac, atat in IT cat si in alte domenii tehnice, plafonati pe la 3-4k net lunar - suma pentru care mai-mai ca auzi un proaspat absolvent de AC in Bucuresti ca nu s-ar mai ridica din pat :)) vorba vine, dar o boaba de adevar e acolo.

S-au publicat rezultatele concursului.
:sunglasses:

Pacat ca trebuie sa sap cu excavatorul prin site ca sa caut…

Sunt curios ce subiecte au fost ca de picat au reusit cu brio

ceva imi spune ca sunt destul de multi oameni destepti si pe acolo. Ca nu ii vedem noi este alta treaba.

Pfaiii…deci au picat cu totii…mama, ce greu e sa intri la CNAS :slight_smile:

1 Like

Destepti or fi, insa nepasatori cu carul sunt sigur, din moment ce umilesti o populatie intreaga cu cardul de sanatate care pica in fiecare an de cel putin 10 ani. E jenant sa nu poti face sa mearga reliable o inserare de o linie intr-o baza de date cand e cardul scanat.

1 Like

Eu nu inteleg de ce nu preluam sisteme open-source de la alte tari sau sub forma de colaborare reciproca. (Germania/Austria nu cred ca e un exemplu bun ca si acolo sunt tunuri cu SAP)

Modificam si legile sa mearga pe platforma X pe cat posibil si am rezolvat problema. E.g. Romania, Ungaria, Bulgaria, chiar Ucraina/Moldova s-ar putea uni pentru o singura platforma. Asta din punct de vedere tehnic, fara sa fie probleme politice.

1 Like

Ce soluție de programator… :))))

3 Likes

It’s happening again… :smiley:

1 Like

Pai e normal, pana la urma cineva chiar trebuie sa scrie cod sa functioneze cardul ala de sanatate.

Imi inchipui ca primesti asignat un singur tichet in JIRA cu titlul “Reparare card de sanatate” si un stand-up in care ti se cere o estimare.

Adica, cum ai zice nenicule, este neverosimil dom’le sa ne inchipuim ca putem face cardul de sanatate sa functioneze cu un singur programator.

Dar a uitat sa spuna cate ZECI de milioane de euro a platit statul roman de-a lungul timpului numai pentru acest sistem al cardului de sanatate.

Articol din 2016, in acel moment deja se platisera 95 DE MILIOANE DE EURO:

image

Voi va puteti imagina cum e sa platest peste 100 de MILIOANE EURO pe ceva care tot NU MERGE?

Cine de la stat concret si-a pus semnaturile pe contractele si platile facute catre aceste companii paduche? Mai lucreaza inca la stat bine mersi? Eu sunt sigur ca lucreaza tot acolo bine mersi.

1 Like

Dar stie cineva subiectele de la proba scrisa?

Am auzit ca unul din subiectele posibile la design system interview ar fi:

Intr-o situatie ipotetica in care cardul de sanatate nu ar functiona, cum l-ati repara?

2 Likes

e incorect, merge. (probabil) chiar de mai bine de 15 ani, spitalele raporteaza si isi deconteaza toate costurile cu ajutorul lui. apoi, de cand cardul de sanatate a fost prima data propus pana cand a iesit, tehnologia a avansat. acum el va fi inclus pe noile buletine. abia existau smartphone-uri.

s-au schimbat vremurile si e nevoie de update-uri, ce e asa anormal? e o institutie critica si un sistem critic care in pofida tuturor lipsuriulor cu care a venit, a fost peste cel al Germaniei care abia exista.

sa judeci tot SIUI prin prisma cardului de sanatate e naiv .

e ok man, degeaba stergi mesajele ca raman pe mail.

raspunsul pt tine e: nu lucrez la CNAS si tu nu ai idee cum sunt finantate spitalele din Romania.

e un sistem critic pt. ca ajuta spitalele colecteaza informatii despre procedurile si serviciile facute de pacienti, analize etc (abolut tot), trimit apoi un raport XML la CNAS care este verificat automat, iar pe baza acestuia CNAS stie cati bani sa deconteze spitalului. multiplica asta cu toate institutiile publice de tratament, nu doar spitale + operatorii privati care au contract cu CNAS.

SIUI mai are si rolul sa fie anti-frauda si reuseste, de aici si problema cu diverse end point-uri cum ar fi cardul de sanatate, care are rolul de token de verificare/echivalent de semnatura fizica intr-un sistem digital. cardul ala in cititorul din cabinetul X denota ca ai fost fizic in cabinetul X si nu e doctorul care isi trece consultatii in numele tau. dar e un sistem cu multe puncte slabe, incepand de la cititoare care niciodata n-au fost grozave, dar si calculatoarele doctorilor care uneori dau time-out la cititoare si dupa tre sa fie restarate, pentru ca Windows si/sau pentru ca IT support neprofesional.

si mai era partea asta intr-unu dintre alea 2 sterse:

Deci restul din sistemul informatic, ăla care e invizibil pentru cei ca noi, ăștia naivii, care nu lucram in sistemul de sănătate, are toate update-urile :grinning:, și merge brici?

Avem clar o viziune diferită ce înseamnă “a merge” după ce cheltui 100 milioane de euro pe contracte atribuite direct, fără licitație.

nu e niciun rest, SIUI e o integrare de sisteme, literalmente inseamna Sistemul Informatic Unic Integrat. in plus, n-am luat apararea banilor cheltuiti pe el, toti cei care au interactionat cu el stiu ca Ghita si incrangatura lui de firme au spart banii si trebuie sa plateasca pt ei intr-o forma sau alta, dar nu trebuie sa iei la misto tentativele de a il tine pe picioare si a il updata. doctorii nu prea mai pot fura de la CNAS din cauza lui, spre exemplu. inclusiv consumu de medicamente se raporteaza si tre sa se pupe cu stocurile, asa ca nu mai e asa usor sa ciordesti medicamente - asta ca un singur exemplu.

3 Likes

Avem notiuni diferite la ce inseamna “a merge”, mai ales dupa ce s-au cheltuit 100 de milioane de euro pe contracte date fara licitatie.

Chiar lasand caruta de bani cheltuita, din ceea ce descrii tu, ti se pare ca are un grad de complexitate ridicat?

Si de ce cititoaterele achizitionate cu bani multi “n-au fost niciodata grozave”? A cui e vina, mai exact?

Niste functionari, factori de decizie, si-au dat OK-ul pe toata implementarea sistemului, software si hardware, tot flow-ul, incluzand tot ce ai enumerat tu acolo, inclusiv fosirea calculatoarelor medicilor de familie.

O astfel de implementare ar fi trebuit sa fie testata si para-testata, si nu ai scuza la caruta de bani cheltuita. Mai ales ca, te citez, “e o institutie critica cu rol critic”.

Good to know.

Dude, Ghita, intr-un fel sau altul, a fost lasat sa “sparga” banii. Prin “spart” cred ca vrei sa spui ca platile au fost facute la OK-ul dat de factorii de decizie. Sunt oameni care au zis “sistemul e OK, da-ti-le banii”.

Se dau rateuri si in privat in implementare, cu dumuiul, dar nu la nivelul asta gigantic.
Stii de ce e dimensiunea mai mica? Pentru ca cineva chiar da socoteala si suficient de devreme.

Sugerezi ca ar trebui sa fiu multumit ca se fac eforturi de a repara lucrurile? Pai nu e normal ca asa sa fie? Altfel, de ce ar mai fi platiti oamenii in acele functii?

Si cand te referi la “update”, poate te referi la update pentru incercarea de a repara sistemul.

Ar fi fost bine sa inteleaga si cei care au implementat acest sistem cat de important e, eu, si multi altii, stim deja.


Sunt convins ca daca ar fi existat o oportunitate si dorinta de comunicare reala, sunt multe companii / persoane cu cunostinte temeinice care ar contribui gratis la repararea acestor probleme, fie direct dar si indirect, doar prin consultanta si guidance, bune practici, etc., asa cum s-a intamplat deja si in alte cazuri. Si nu vorbim doar de software, dar si juridic, PR, etc.

ai despicaf firul in 4 ca repeti ce ai zis in celelate comentarii :joy:

Nu stiu ce intelegi tu prin despicarea firului in 4, am incercat doar sa-ti raspund punctual la aspecte despre care am o parere sau mi se pare ca merita sa fie comentate, astfel incat sa fie o discutie si sa nu vorbim fiecare in paralel…

Ideea mea e simpla: Eu sunt oficat ca s-au cheltuit foarte multi bani pe ceva care inca nu merge, fara a fi tras nimeni la raspundere. Presedintele CNAS de la acea vreme si-a dat pur si simplu demisia, si a asta a fost tot.