Cum pot sa copiez o lista de produse de pe un site pe altul

@VladVlad uite o chestie pe care ar trebui să o iei în considere: toți am fost la început, toți am pus întrebări tâmpite și, cel mai probabil, ni s-a părut că primim răspunsuri tâmpite și/sau arogante.

Prima mea întrebare pe un forum a fost „cum trunchiez un text și îi adaug puncte de suspensie” și nu înțelegeam de ce naiba mă ia toată lumea la mișto. Asta se întâmpla pe forumul sitepoint (parcă?), unul dintre cele mai mari/respectate forumuri dev-related de atunci. Privind în urmă îmi dau seama că altfel decât răspunsuri la mișto nu se putea să primesc :smiley:

Lecția de istorie a fost așa, să nu ai impresia că ești tu mai cu moț.

Bun, acum: de unde reacția asta din partea utilizatorilor? Pe scurt, experiența.

Mai pe lung, uite o chestie interesantă: cei care ți-au răspuns sunt în domeniu de ceva ani (de unii știu sigur, de ceilalți doar presupun), iar în anii ăștia am văzut o grămadă de oameni care se încardează în descrierea lui @Cosmin_Popescu. Acum că te-a nimerit sau nu, doar tu știi, dar din ce ai scris, pari a fi de acolo.

Experiența ne arată niște patterns în comportamentul celor aflați la început și ne dezvoltăm o oarecare abilitate de a detecta oamenii care vor să învețe față de cei ce… nu. De exemplu, cineva care vrea să învețe, vine cu detalii multe. Vine cu „am încercat asta dar m-am blocat aici”. Pe scurt, vine cu ceva. Ori tu ai venit cu o întrebare vagă, pentru care ai depus zero efort să găsești tu o rezolvare sau o cale pe care să o apuci. O abordare mai bună ar fi fost:

  1. google → how to get/read/parse/fetch data from a 3rd party site java
  2. cauți prin răspunsurile alea și vezi ce au în comun
  3. refine your search cu chestiile găsite în comun

Repeți pașii până te lămurești cu ce trebuie să faci, apoi încerci să implementezi. Abia când te blochezi, deschizi o discuție pe un forum în care arăți ce ai făcut și ce nu înțelegi.


PS:

Chestia asta s-ar putea să nu aibă o relevanță prea mare. La fel cum nota 10 la limba română nu te face poet, s-ar putea ca o notă mare la informatică să nu te facă un programator bun.


PPS: Cumva cu legătură: Tinerete, vezi cum esti?

2 Likes