Hardware esențial pentru un programator

Sunt conştient că a trecut anul de la ultima postare, dar mai bine târziu decât deloc. :wink:
Ca şi o completare la cele deja spuse:

Un SSD ar trebui luat cât mai mare şi din motiv de viteză de scriere, care - în general - creşte o dată cu capacitatea (mai bine zis cu numărul chip-urilor de memorie).

  • Ca idee până la 256GB creşterea vitezei de scriere a unui SSD acual este foarte mare, iar peste valoarea aceasta câştigurile sunt doar măsurabile.
  • La anumite modele creşterea este semnificativă până la 512GB (după cum am zis şi sus, depinde de mărimea şi numărul integratelor de flash).

Alternativ la acelaşi preţ se pot cumpăra şi două NAS-uri cu câte 1 disc, iar al doilea NAS amplasat în alt loc (gen casa părintească) şi configurată o replicare de date între ele.

  • Astfel eşti protejat şi dpdv geografic, adică şi în caz de trăsnete sau alte evenimente care ar “formata” abele discuri din RAID1.
  • Ca exemplu chiar la Synology, 2 NAS-uri cu 1 disc se găsesc la aproximativ acelaşi preţ cu un NAS cu 2 discuri din aceeaşi gamă (au acelaşi sufix x15j).

În cazul unei surse scumpe (şi nu numai) cred că e important şi următorul aspect:


Pe scurt:

  • cu cât mai premium gama de UPS, cu atât e mai aproape forma de undă de un sinus ideal, iar cu cât mai low-end cu atât mai puţin
  • cu cât e mai puţin apropiat de sinus ideal, cu atât uzura sursei este mai ridicată, faţă de o sursă conectată direct la curent, fără UPS (s-ar putea să fie excepţii la noi în ţară, la cât de stabil e curentul :wink:)
  • din câte ştiu, nici APC nu face excepţie de la această regulă, iar modelele ieftine au semnalul în cel mai bun caz sinus simulat (cel din mijloc)
  • ca şi punct de comparaţie: cel mai ieftin UPS cu sinus pur pe care l-am putut găsi, costă ~160€, de la firma CyberPower (nu ştiu detalii despre această marcă).

Am o recomandare pentru preţ: Cherry MX-Board 3.0

  • este cea mai ieftină tastatură mecanică pe care am găsit-o (am găsit-o în vară la 50€)
  • Cherry este o firmă din Germania, care la nivel mondial deţine monopolul ca furnizor de switch-uri mecanice (majoritatea switch-urilor din tastaturi mecanice de la Logitech şi toate celelalte mărci sunt produse de Cherry)
  • din păcate se găseşte doar în Germania, dar Amazon.de a început să aibe preţuri decente pentru transport în România

Pentru alte modele mai scumpe recomand, pentru plăcerea de a tasta cod :wink:, să luaţi una fie cu switch-uri MX-Brown, fie cu MX-Blue / MX-Green (toate 3 sunt produse de firma Cherry).

  • acestea două tipuri sunt cele mai plăcute pentru scris mult, spre deosebire de celelalte tipuri, care sunt pentru gaming
  • care dintre cele 3 rămâne cea mai bună este pur subiectiv, iar cum gusturile nu se discută puteţi merge într-un mall şi să le comparaţi
4 Likes