Haideti sa va prezint, ca fata, putin din ce am experimentat pe propria piele. Am facut 5 ani de Poli, si am 13 ani de cand scriu soft in fiecare zi, am lucrat la firme mari atat din Romania cat si din “tarile calde” (cum le numesc eu). Cei de afara sunt mai diplomati, dar au aceeasi problema de mentalitate. Desi am fost acuzata chiar pe accest forum ca ma plang prea mult, m-am decis sa schitez randurile de mai jos pentru aceia dintre voi care nu cred ca lucrurile astea se intampla in viata reala. Cu toate astea am decis ca eventualele detalii sa le dau doar in mesaje private.
In facultate nu a existat nici o jumatate de ocazie neratata de cei de la catedra in care sa mi se spuna mai mult sau mai putin textual ca femeile nu au ce cauta la scoala unde ei produc ingineri. Poli Cluj.
Cum bine isi aduce aminte @iamntz, la absolut toate joburile de pana acum am muncit dublu, triplu, mi-am asumat responsabilitati, am fost angajatul ideal care a tras dupa el echipa, etc. Asa imi place mie sa muncesc, corect, ardeleneste, fara sa las cadavre in cod pentru cei care vin dupa. Rasplata a fost de cele mai multe ori zero, coroborata cu promovarea colegilor baieti care chiar si treaba de programare o faceau de mantuiala. Am patit atat de des sa imi fie ingropate ideile pe termen scurt si apoi reinviate de colegii baieti peste una-doua luni, incat nu le mai numar de mult. Atunci cand am abordat aceste aspecte cu 2 angajatori romani m-au invitat sa imi gasesc alti colegi, fara prea multe explicatii. Cred ca daca as face publice lucrurile care mi s-au spus textual de catre colegii si angajatorii mei de-a lungul timpului nu doar ca nu m-ar crede nimeni, dar ce e mai trist e ca s-ar interpreta ca o acuzatie si la adresa viitorilor colegi, ca si cum as pleca eu cu prejudecatile la drum. Iar atacurile imediate (ca cele de aici de pe forum) m-au facut sa nu mai prea discut subiectul.
M-am intors la munca dupa 3 luni de cand am avut bebe. Ca sa mai am la ce ma intoarce. Sicanele au fost multe, am compensat cu overtime ca sa se vada seriozitatea. Nu a contat prea mult, dar am fost eu impacata ca “nu e de la mine”. Am fost oricum obligata sa plec din cauza unor ego-uri masculine incredibile. Pana la urma nu e rau deloc freelancer, dar dimensiunea proiectelor la care se poate lucra de unul singur e diferita de ce imi doresc eu sa fac.
Participarea la conferinte e o chestie cu care ma joc abia de vreo 2 luni, in sensul ca am facut submission la call for papers doar la 2 conferinte internationale, cele mai tari din lume pe PHP, unde concurenta a fost evident acerba si lipsa mea de background de speaking se vede. Aici imi e usor doar sa arat inspre Lorna Jane al carei parcurs frumos sper sa il imit 
. Exista exemple, dar sunt foarte rare. La conferinte unde contactul uman ar trebui sa fie facilitat, apar problemele de personalitate care se suprapun celor de ego, si e si mai rau. Sa luam exemplul simplu al hainelor: daca ma imbrac mai feminin nu inspir incredere dpdv tehnic si mi-am auzit glume nasoale, daca aleg blugi-tricou-hoodie nu ma baga nici naiba in seama.