Semnificatia verbului "a face" pentru elevi si studenti

Continuarea discutiei: Am nevoie de o aplicatie/joculet android(JAVA) simpluț pentru o materie la facultate

Voi ce credeti, stiu elevii si studentii din ziua de azi ce inseamna “a face”, in particular in domeniul programarii?

5 Likes

Si eu am fost ca baiatul cu aplicatia Java, dar prin clasa a - 9 - a cand am inceput prima data programarea, pe parcurs am intalnit persoane care m-au ajutat sa ma trezesc la realitate. Deci intrebarea nu e pusa corect, ce legatura e cu studentii doar ?

Mă întreb dacă riscăm să privim trecutul prin ochelarii nostalgiei. Mă gândesc că întotdeauna au existat oameni care vor să meargă înainte numai pe munca altora, și întotdeauna au existat oameni care vor mură în gură totul. Nu sunt încă convins că e mai amplificat fenomenul astăzi decât “pe vremea noastră”.

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că este mult mai ușor acum să găsești totul de-a gata așa încât să poți încropi minimul necesar pentru a-ți face temele, a trece examenele, etc. Deci probabil că este mult mai ușor acum ca acele persoane care au deja înclinația spre a se folosi de munca altora să o facă. Iar dacă ești o fire pentru care contează numai scopul (diploma, nota la examen, etc), și nu mijloacele (studiu individual, ascuțirea minții, îmbogățirea cunoștințelor, etc.), probabil e mai ușor acum să cazi pradă tentației decât în trecut, când nu prea aveai de ales.

5 Likes

Nu cred că-i o chestie valabilă de azi; așa cum a zis și @victorstanciu mai sus, e o treabă existentă dintotdeauna, în orice domeniu (i.e. doctorate de prim miniștri :smiley:).

Partea bună în toată povestea asta este că mulți fac facultatea să fie, mergând pe ideea că din asta se câștigă bani, ăsta e viitorul, bla bla. De ce e partea bună? Pentru că cel mai probabil, elevii care își fură singuri căciula¹ vor ridica la rang de artă întrebările „cartofi medii sau mari?” sau „să fie cu de toate?”.


¹ De ce își fură singuri căciula? Facultatea presupune pregătire concentrată pe un anumit domeniu. Dacă la liceu mai merge să sari materii care nu-ți plac, la facultate nu ai nici o scuză…

Nu, nu stiu. Dar nu stiau nici acum 10 ani si nici acum 20 de ani in mai multa masura. Parerea mea este ca studentii seriosi au fost intotdeauna un produs al familiei din care veneau sau al unui profesor mai aparte.

Am terminat liceul in 2000, dar am avut ocazia sa vad ce se intampla prin scoli. Sistemul de invatamant nu are ca scop (din pacate) sa te invete sa faci ceva anume, sa poti crea ceva al tau. Un fel de “proiect de licenta la liceul”, care sa invete: cum sa gandesti ceva, cum sa ajungi sa il faci, cum sa obtii informatii si cum sa iei credit doar pentru ideile tale, iar pe restul sa le citezi. Exista o aplecare spre formalism si birocratie: trebuie sa facem o lucrare de licenta? Scriem/facem. Trebuie un proiect? Bagam.

Din pacate am vazut un astfel de comportament si la absolventi de facultate: “Zi-mi si mie ce trec in CV ca sa dea mai bine?”. Taskuri livrate care nu fac nimic din ce trebuia, dar pe ideea : “Am livrat - vedem noi ce mai modificam”.

Revenind la studenti, multi nu o fac din “nesimtire” neaparat. O fac pentru ca nu stiu altfel. Nu au fost invatati, iar facultatea ofera multora mediul perfect de a invata sa se descurce fara sa stie exact ce trebuie sa faca.

4 Likes

Eu nu pot sa-i judec pe altii atat de usor. Am fost un student mediocru, dar pasionat :smiley:
Si eu am copiat teme sau la unele examene, la altele care-mi placeau sau la care eram fortat, invatam.
Nu vad atat de important sau relevant ca cineva s-a gasit sa posteze un asemenea subiect pe acest forum. Toti (cred) ca am facut tampenii in diverse feluri si forme macar o data. Eu inca mai fac unele.

In plus, in software development, a fi “in varsta” avand 15 ani experienta, poate avea uneori o relevanta mica. Depinde mult de tehnologie, poti fi junior comparativ cu cineva care face web development de 5 ani de exemplu.
Daca nu te obisnuiesti si intelegi gandul asta, risti sa cazi in depresie :smiley: Eu ma jucam sau “programam” pe HC in anii '90.

1 Like

Pentru mine “a face” e un verb foarte clar. Când zic “eu fac”, înseamnă că chiar eu fac, cu " mânuța " mea.

Că pot să iau o idee, un snippet, etc, de la altul e irelevant, când “eu fac” sunt 100% conectat mental chiar și la lucrurile pe care le copiez - deci înțeleg.

Întrebarea este dacă dpv statistic “a face” mai are aceeași calitate pe care o avea cândva.

Nu vorbim despre excepții, că excepții există peste tot, ci despre trendul de grup.

Deci nu nostalgic, ci numeric.

“A face” se schimba. Tehnologiile se schimba, viata se schimba, generațiile, dinamica, contextul se schimba.
“A face” azi nu mai inseamna acelasi lucru cu “a face” acum 15 ani de pilda.
Anumite lucruri insa raman aceleasi. Studiul individual, pasiunea raman singurul mod de a avansa.
Asta pana la momentul in care omenirea isi va putea face “upload” de informatie in creier de pe un stick. Dar si atunci vor ramane challenge-urile la felul in care folosesti informatia, modul de executie, etc. Ceea ce e valabil si azi.

1 Like

11 posts were split to a new topic: Semnificația verbului „a face” - pentru offtopic

Desi notiunea “a face” e o notiune atat de relativa , imi permit sa spun ca e asa datorita diferentelor dintre membrii generatiei actuale. Cu toate ca am putea generaliza si sa tragem concluzii pripite , prefer sa acceptam ideea ca fiecare padure are si uscaturi. Nu pot fi catalogati toti elevii/studentii in acelasi mod , precum nu putem compara nici un logan cu un audi pe principiul ca ambele sunt tot masini ( precum in cazul nostru , performantele vor fi diferite ) .
Tind sa cred ca aceasta “nesimtire” ( desi poate nu e cel mai corect termen ) de a cere totul mura in gura e datorata societatii actuale , plina de graba , in care totul se vrea facut cat mai repede si cu cat mai putin efort.
Oricum , consider ca notiunea de “a face” chiar reprezinta o chestie pe bune in privinta unor persoane.

1 Like

Deci nu mi se pare doar mie, chiar asa si este?

2 Likes

Imi cer scuze , dar cred ca pur si simplu nu ai inteles bine ceea ce am spus.
Desi nu ma consider in masura sa intru in polemica cu tine , ceea ce am spus adineauri se rezuma la :

  • Te rog ajuta-ma , explica-mi , fa-ma sa inteleg === om dornic de a invata , evolua
  • Fa-mi chestia aia , ca eu n-am chef , dar vreau sa ma laud cu chestia aceea. === “uscatura” desi e putin scos din context , deoarece eu nu am folosit acest termen cu scopul de a jigni pe cineva , ci doar a cataloga cu o tenta negativa o anumita categorie de oameni.

Iar la ceea ce ai spus in continuare , nu prea stiu cum sa iti raspund , deoarece eu nu am condamnat persoanele care fac ceva “pe bune” ( pentru care am doar cuvinte de apreciere ) ci doar am incercat sa ofer un motiv pentru care unele persoane ajung sa spuna chestii de genul " fa-mi aia ! ".

1 Like

De unde stii ca vrea sa se laude? Omul poate vroia doar tema facuta. Nu spun ca e un lucru bun sa ceara asta, dar nu cred ca e o idee buna sa aruncam cu pietre repede.

Poate omul chiar cauta cumva sa si invete ceva (oricat de copilareasca ar fi abordarea vazuta din perspectiva noastra ), dar intelege gresit si are o impresie gresita la ce inseamna programarea (pare ca are “interes” sa “faca” ceva mai deosebit, caci a dat un link catre o anume aplicatie care are deja codul inclus). Eu aveam un coleg la facultate care mi-a spus foarte serios, tin minte si acum, ca la nevoie, el se uita peste umarul cuiva care programeza si invata tot :slightly_smiling:

Nici eu nu caut vreo polemica. Just sharing maybe idiotic ideas on a forum.

1 Like

Abordări corecte pentru a învăța ceva:

  • Salut, vreau să fac asta și nu știu de unde să încep. Mă puteți ghida?
  • Salut, vreau să fac asta și m-am împotmolit aici. Mă puteți ajuta?

Abordări greșite pentru a învăța ceva:

2 Likes

Eu eram convins ca vrea sa faca. Copiii din ziua de azi…

1 Like

Ai dreptate, si am spus deja ca ceea ce cere omul nu e OK.

In aceeasi masura, nu sunt de acord nici cu acest ideea acestui topic: copiii din “ziua de azi”, niste uscaturi, cer teme pe forumuri. pe “vremea mea” nu era asa ceva

Practic acest topic porneste gresit de la un exemplu si generalizeaza aiurea. Eu nu inteleg care e partea pozitiva sau constructiva a discutiei.
Probabil ca urmarea “normala” “forumonoida” e sa ne dam toti cu parerea cat de destepti suntem noi, astia mai “in varsta” si cu ceva experienta si ce “uscaturi” sunt astia tineri. Cam asa decurg majoritatea forum-urilor.

Nimeni nu a spus ca cei din generatia aceasta sunt niste “uscaturi” ( chiar am si spus ca nu e tocmai un termen potrivit , greseala mea ). Problema ti-am mai spus ca sta in abordarea problemei si in dorintele fiecarui individ. Pana la urma nici macar nu conteaza din ce generatie face parte individul.
Ceea ce conteaza e faptul ca in domeniul acesta , abordarile de genul “fa-mi !” sunt nocive pentru un programator incepator ( in dezvoltare ) , pentru ca nu il ajuta la evolutie , ba chiar aparand uneori riscul de stagnare.

P.S : asta ca sa nu crezi ca am ceva cu “generatia tanara” sau ca am ceva din “comportamentul forumonoid” :
Am 18 ani si chiar nu obisnuiesc sa imi exprim parerea pe forumuri. :slightly_smiling:

1 Like

Total de acord. Postarea mea nu era adresata tie.

Wow, cum e la 18 ani? Poate deschidem un thread separat, sunt foarte curios cu ce ochi vede cineva la 18 ani lumea de azi, incluzand tehnologia dar nu numai. Ai fi interesat de o discutie?

1 Like

Sincer , nu imi dau seama cu exactitate daca e cumva o ironie sau nu. :stuck_out_tongue:
In cazul in care e o ironie : pot spune doar ca imi pare rau ca te-am facut sa mi-o adresezi.
Iar in celalalt caz : nu cred ca ar fi cineva interesata de o astfel de discutie , avand in vedere ca nu sunt nici pe departe unicul caz de acest gen. :slight_smile:

Nu e nici o ironie. Iti spune cineva care are cel putin dublu varstei tale, mie mi se pare interesant cum privesti tehnologia. Stii deja ca tehnologia de azi e diferita mult de exemplu de tehnologia din anii '93 - '95 de exemplu.

Poate e o idee tampita, ai dreptate. La urma urmei o privesti probabil la fel cum si eu priveam tehnologia veche. Insa cumva intuiesc ca pot exista amanunte sau idei interesante.
Ca sa-ti faci o idee, de ce le mai multe ori discutiile sunt intre cei mai “in varsta” care vorbesc despre HC-uri/CHIP-uri si de cat de amuzante erau jocurile, BASIC sau Z80 assembly. Sunt multe discutii de genul asta, mi s-ar parea interesante si discutii despre cum vede cineva la 18-20 ani tehnologia de ieri, azi si maine. Daca esti si pasionat si ai ceva experienta reala, e si mai cool caci poti avea idei pertinente.