Going freelance

Sunt intr-o perioada in care ma gandesc serios sa incep sa lucrez ca freelancer. Motivul principal fiind banii.

Ma intrebam care e povestea voastra. De ce ati inceput freelancing? Ce sfaturi recomandati? Aveti compania proprie?

Orice sfat e apreciat! :smile:

Ca freelancer ti-ai definit ce servicii vrei sa oferi?

Front-end, un pic de nodejs, workflow, continuous integration.

Ca freelancer in primul rand trebuie sa “vinzi” incredere, orice client prefera sa se simta confortabil cand iti ofera un proiect.

Daca eu as fi un posibil client al tau, m-ar interesa sa stiu:

  • serviciile pe care le oferi, dar intr-un mod detaliat – “front-end” lasa loc de interpretare, poti realiza un single-page app de unul singur, sau front-end te referi mai mult la “HTML + CSS”?
  • experienta care o ai pt. serviciile pe care le oferi – portofoliu / exemple show-off
  • sa fi pregatit sa oferi o cotatie de pret si un timp de lucru detaliat

Recent am intrebat un tip cat vrea pe un proiect si mi-a spus undeva la 1000-1200. Cand oferi o asemenea cotatie, unde ai un price-range cu care jonglezi de ~20%, lasa loc de interpretari. Incearca sa-ti estimezi bine timpul si cererea sa fie ferma, poti accepta negocieri si compromisuri la inceput, dar incearca sa eviti sa pari nesigur.

Am întâlnit chestii de genul „În jur de 500, maxim 1000” …

20% este o marjă decentă, pentru că nici specificațiile nu sunt absolute. Nu?

2 Likes

Exact, fara sa ne zici si cat de detaliate au fost specificatiile pe care ii le-ai dat marja de 20% nu inseamna nimic. Personal am dat si estimari de genul “Intre 1000 si 2000” cand specificatiile erau vagi, si “estimari” de genul “1835 EUR fix”, cand clientul avea specs puse la punct. Plaja de valori in care se incadreaza o estimare spune de obicei mai multe despre client si cum stie el sa explice ce vrea decat despre freelancer.

1 Like

Ioi, m-am apucat sa scriu un comment mic, si a iesit un wall of text:

Sunt mai multe motive pentru care se apucă un om de freelance, dar e prima oară când aud pe cineva că s-ar apuca pentru bani. Da, există potențial să câștigi mai mulți bani ca freelancer decât ca angajat, dar la fel de bine există potențial să faci foamea.

Eu am făcut pasul către freelance atunci când aveam deja o micuță rețea de clienți pentru care mai făceam proiecte în timpul liber, după program. Dacă vrei să te apuci de freelance, și nu ai “pe țeavă” niște proiecte pentru măcar 2-3 luni de acum încolo, o să îți fie foarte greu la început. Nu subestima siguranța pe care ți-o oferă un salariu regulat.


Acum, viața de freelancer poate să fie foarte liniștită, sau poate să aibă foarte multe ups and downs. Asta depinde într-o anumită măsură de ține, și într-o foarte mare măsură de noroc, așa că important e ca tu să fii pregătit pentru tot.

Sunt câțiva mari “inamici” în viață de freelancer (excluzând, bineînțeles, lucruri imposibil de prevăzut gen boală, deces în familie, etc.). O să îi enumăr pe rând, în ordinea importanței:

Inamicul nr. 1, aka “boss-ul ăl mare”: Nu ai de muncă.

Mno, ăsta e cel mai mare risc pe care ți-l asumi că freelancer, fără discuție. Restul sunt doar mici inconveniențe pe lângă sentimentul că nu ai de muncă și nu e nimic sigur la orizont și nu știi când vei încasa următorii bani.

Cu problema asta te poți confrunta din mai multe motive:

  1. Nu ai încă o rețea de clienți fideli, care fie îți aduc proiecte constant fie te recomandă altor clienți.
  2. Ai avut o rețea de clienți fideli, dar nu ai fost de încredere, nu ai livrat calitate, ai fost mult prea scump, etc, și între timp i-ai pierdut. Asta e singurul motiv care ți se poate datora direct.
  3. Ai o rețea de clienți fideli, dar pur și simplu se nimerește o perioadă când nici unul din ei nu are proiecte (în perioada concediilor de vară sunt cele mai mari șanse din punctul ăsta de vedere).

O să fac o mică paranteză aici (la punctul 3) și o să includ și o anectodă personală, pentru că e mult mai bine să înveți din greșelile altora. Acum [nu mai știu exact cât, doi ani?] am început să lucrez pentru un client mare (și foarte cunoscut în România), pentru un soi de mentenanță și new dev periodic. Bani mulți, muncă puțină, viață de boss.
Eram așa de comod cu aranjamentul încât refuzam orice alt proiect pe lângă, și nu pentru că nu aș fi avut timp (pentru că aveam o grămadă), ci pentru că eram comod. Leneș, pe românește.

E, cu vremea, dacă tot refuzi și refuzi proiecte, oamenii nu te mai întreabă, bineînțeles, că te știu ocupat. Probabil că deja poți vedea unde se îndreaptă această mică poveste. Evident, la un moment dat, s-a terminat treaba la clientul cel mare. Nu mai era de muncă, s-a terminat proiectul, nu mai aveau bani, etc.

În momentul în care s-a închis robinetul, am fost prins cu pantalonii în vine. Greșeala de a mă culca pe o ureche m-a costat cam 6 (ȘASE) luni în care nu am avut venituri aproape deloc. Dacă nu aveam niște bănuți puși deoparte și o soție care are nu doar venit, ci și o doză nețărmuită de înțelegere și sprijin, ar fi fost groasă de tot. Abia recent am început să îmi revin la un volum constant de muncă și să îmi refac rețeaua de clienți (apropo, caut clienți :smile:). La un moment dat luasem în calcul și să mă angajez, iar dacă aveam copii probabil că nu aș fi avut de ales.

Chiar, ai copii? Că sunt un factor care schimbă cu totul datele problemei.


Așa, închid paranteza. Așadar, cea mai mare provocare (mai ales dacă ești la început și nu ai mai băgat niște freelance în paralel cât să îți formezi o rețea) va fi să îți asiguri un cash flow constant. Asta înseamnă că va trebui să îți asiguri următorul proiect încă dinainte de a-l termina pe cel curent, ca să nu ai timpi morți prea mari. Iar presupunând că ai înfrânt boss-ul cel mare de mai sus, trecem la următorul inamic:

Inamicul 2: Ai perioade când nu ai de muncă, urmate de perioade când nu îți vezi capul de proiecte suprapuse.

Că să îți poți asigura un flow constant și neîntrerupt de proiecte, trebuie să le poți încadra corect în timp. Unul din cele mai importante skill-uri pe care trebuie să le aibă un freelancer (într-o mai mare măsură decât cineva care e angajat) este să estimeze corect.

@navaru a atins punctul ăsta, dar superficial, pentru că adevărul e că nu vor exista două seturi de specificații la fel. Unii clienți știu ce vor, alții îți rezumă proiectul într-o singură propoziție și vor să te descurci cu atât. E treaba ta să îi tragi de limbă până ajungeți împreună la un set de specificații cât de cât estimabile. Altfel, lasă loc de ajustări pe parcurs.

Deci, învață să estimezi. Pentru asta îți recomand din tot sufletul User Stories Applied (am mai recomandat-o și prin alte thread-uri). Nu te lăsa influențat de faptul că User Stories fac în mod normal parte din metodologiile Agile, sunt o chestie standalone pe care o poți integra în orice workflow, iar cine îți spune altceva e fanatic și nu vede pădurea din cauza copacilor.

Uneori, chiar dacă tu îți stabilești frumos un timetable pentru o perioadă mai lungă, proiectele tot ajung să se suprapună din cauza delay-urilor (care pot sau nu să ți se datoreze), și puține lucruri sunt mai frustrante decât un proiect care începe să se întindă și să “muște” și din timpul alocat altuia, dându-ți în felul asta tot planul tău frumos pe 3 luni peste cap. Neprevăzutul este exact așa, de neprevăzut, așa că tu trebuie să faci tot ce îți stă în putere că restul elementelor (cele care pot fi prevăzute) să fie acoperite. Ori asta înseamnă să poți estima corect.

Inamicul 3, pe termen lung: Burnout

Burnout poate însemna mai multe lucruri, definiția psihologică nu e clară și bătută în cuie. În principiu lumea prin burnout înțelege acea terminare psihologică care provine din prea multă muncă și stres, și abia recent a început să fie acceptată teoria cum că nu doar muncă excesivă poate să fie cauza. Unul din riscurile care te pasc ca freelancer este să începi să prezinți simptome de burnout, datorate izolării, chiar dacă nu muncești de îți sar capacele.

Rezolvarea e simplă: ieși din casă. Chiar dacă ai soț/soție care vine seara acasă, deci nu trăiești chiar singur cuc, tot îți petreci majoritatea covârșitoare a timpului în singurătate totală și, exceptând posibilitatea că ești extraordinar de introvertit(ă), cu timpul începe să te erodeze, chiar dacă nu îți dai seama.

Crede-mă, și dacă ești asocial (nu antisocial, să ne fie clari termenii), pentru sănătatea și productivitatea ta trebuie să ieși din casă. La sală, la bere, chiar nu contează. O idee foarte bună (pe care am aplicat-o și eu cu succes) este să mai găsești câțiva freelanceri, puneți mână de la mână și închiriați un apartament, și faceți-vă un birou de coworking. Fiecare lucrează la proiectele lui, dar ai cu cine să schimbi o vorbă.

Organizarea legală

PFA pentru început. Nu știu cât de mult cunoști legislația, așa că aștept să pui tu întrebări mai detaliate unde ai nevoie de clarificări. Poți să arunci un ochi și pe thread-urile în care s-au mai discutat aspecte tangențiale:

http://devforum.ro/t/poll-po-i-emite-facturi/136
http://devforum.ro/t/cum-facturezi-pe-elance-freelancer-99d-etc/290
http://devforum.ro/t/firma-in-romania-vs-firma-offshore/544

14 Likes

ce nu s-a spus pana aici e ca freelancer fiind o sa pierzi muuuult timp cu mailuri, estimari, telefoane si alte chestii care nu-s direct productive si pe care cel mai probabil nu o sa le poti factura.

2 Likes

Corect. O estimare bine pusa la punct pe un proiect mediu imi poate lua si o ora, doua. Daca intr-un final proiectul nu iese, timpul ala nu ti-l plateste nimeni. Mai exista si riscul (cum am mai auzit) ca estimarea ta super detaliata sa fie folosita apoi pe post de specs pentru alti freelanceri, mai ieftini :smile:

3 Likes

O calitate esentiala in freelancing este relatia cu clientul. Poti sa fii coder de nota 10 si designer de pe Marte, dar daca nu stapanesti relatia cu clientii vei pica in cap.

Cumpara “Design is a job” (e doar 9 dolari ebookul) si citeste-o de vreo 2-3 ori. Contine sfaturi foarte bune si informatii esentiale in ceea ce priveste relatia cu clientii.

2 Likes

Ca să nu mori de foame (sau să nu te dea proprietarul afară), uite o idee: fă-ți o estimare a cheltuielilor (am scris câteva posturi despre asta pe blog) și asigură-te că ai economii pentru minimum șase luni (de preferat ar fi să fie cheltuielile lunare*1.5). După ce ai economiile astea și ai trecut pe freelancing, cumpără doar strictul necesar.

De asemenea, încearcă să ai un cont de economii pentru hardware* în care virezi săptămânal/lunar o sumă de câțiva euro, astfel încât, dacă ai vreo problemă undeva, să nu te împrumuți (sau, mai grav, să rămâi fără bani de mâncare) pentru a putea cumpăra. Este un obicei extrem de greu (cel puțin pentru mine) de făcut (noi am avut nevoie cam de un an să facem asta!) dar care este util pe termen mediu/lung.

Chiar și când „intri în pâine”, asigură-te că ai un cont de economii de care nu te atingi decât în cazurile speciale.

*hardware e un termen generic; ia în considerare cheltuielile periodice: impozite, hardware, software, chiar și vacanțe sau călătorii

Ar fi ok sa faci cel putin cum face scoala londoneza, adica iti iei un normal job part time in timp ce faci freelancing.
^^ asta-ti permite sa nu mori de foame

Scoala romaneasca e un fel de fulltime + freelancing.

2 Likes

@victorstanciu a punctat perfect cam tot ce ar trebui sa stii iar ce a spus @iamntz e un lifehack pentru toata lumea, nu doar freelancers :smile:

Foarte important este sa ai macar un proiect inainte sa incepi si o retea cat de mica de clienti. Eu cand m-am apucat de freelancing am avut un client cu o firma de advertising care facea outsourcing la coding catre mine. Primul an el a reprezentat cam 80% din activitatea mea.

Al doilea lucru important e sa inveti sa estimezi atat costurile cat si timpul unei lucrari. O sa fii tentat sa iei cat mai multe proiecte in speranta ca vei reusi sa le faci pe toate. E o greseala pe care probabil o sa o faci la inceput :smile:. Eu am facut-o in mod repetat in primul an.

Al treilea lucru, gandeste-te ce forma juridica vrei sa ai. Faptul ca poti emite facturi conteaza foarte mult pentru clienti si contribuie la imaginea ta (seriozitate etc).

Alt sfat pe care ti-l mai pot da e ca atunci cand ai intalniri sa incerci sa le organizezi, pe cat posibil, in aceeasi zi. Daca esti coder atunci stii cum e cand trebuie sa intrerupi ce faci ca sa te duci undeva.

Bafta.

3 Likes

@navaru @iamntz @victorstanciu @neamtua mersi mult pentru comment-uri! Foarte utile (multe se aplica si in general, nu doar pentru freelanceri).

Dar as dori sa precizes anumite lucruri care ar fii trebui sa le mentionezi inainte. Eu am alta idee decat ce impresie aveti de freelance (cred). Eu ma refeream din punct de vedere strict legal. Job-ul ar fii la fel, intr-o companie la un birou pe un proiect de minim 6 luni. Exact la fel ca un job full-time, doar ca sunt platit in alt mod.

Din cauza asta am zis ca vreau sa devin freelancer din cause baniilor. In loc de 40% income tax as plati doar corporation tax si m-as plati un salariu mic + dividents. As salva o gramada de bani. In plus, freelaceri sunt platiti mai mult de obicei, fiindca compania salveaza bani (vacanta, asigurari, beneficii, taxe etc.)

Restul variabilelor ar fii aproape la fel.

Totusi, sfaturile primite sunt foarte bune, mersi mult inca o data!

De fapt tu vrei sa-ti schimbi doar statutul din angajat in contractor. Desi in cazul tau ‘contractor’ e diferit de ‘freelancer’ s-ar putea ca sfaturile de mai sus sa-ti fie de mare folos… peste 6 luni cand termini proiectul. :wink:
Ca angajat esti aparat de codul muncii, o concediere trebuie argumentata detaliat, pe cand un contractor poate fi usor pus pe liber la sfarsitul contractului.

1 Like

O mică notă: @Vilmos_Ioo nu este în România iar schimbarea juridică se va face în țara respectivă (vis-a-vis de remarcile despre codul muncii, taxele plătite etc).

1 Like

Adevarat. Dar nu prea inteleg diferenta, pentru mine freelance/contractor sunt sinonime pentru ca se refera la un statut legal. In capul meu cel putin. :stuck_out_tongue:

Un freelancer sau contractor independent este liber (free) sa lucreze cu mai multi clienti, in principiu fara sa stea fizic la sediul acestora. Din ce am inteles, tu vei fi de fapt un contractor dependent (legat), adica obligat sa stai la sediul angajatorului si probabil sa lucrezi numai pentru acesta.
[What is a dependent contractor?][1] [1]: http://www.bcforestsafe.org/node/605

Practic vei avea ceva avantaje financiare fata de un angajat, dar vor creste riscurile la finalul contractului. Atentie si la legislatia tarii unde esti, in Romania un PFA (nu firma!) daca este considerat dependent poate pierde avantajele financiare:

În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă se aplică regulile de determinare a impozitului şi a contribuţiilor sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază.

5 Likes

Chiar nu știam diferența, mersi!

1 Like