Ce vrei să știi despre freelancing?

În urma discuției Bisnitarii programelor de mentorat in IT dar și a câtorva întrebări în privat, m-am gândit că este posibil să fie oameni care parcă ar vrea să se apuce de freelancing și nu știu în ce direcție să o ia, nu știu cât valorează, nu știu nimic.

Prin urmare, am zis că este util să venim cu câteva sfaturi pentru cei ce ar vrea să se apuce. Lăsați întrebări mai jos, încerc să răspund.

Cuprins:


Tot ce este offtopic, trolling etc se șterge.


Ce mă recomandă?

Fac freelancing din 2004 part time și din 2008 full time. Am avut zeci de clienți (spre sută) de pe aproape toate continentele. Am fost și contractor și freelancer, am lucrat cu tarif la oră, la proiect, la zi, am lucrat cu indieni, nepalezi, nemți, americani, camerunezi și probabil încă vreo cinci nații de care am uitat.

Am avut lucrat la proiecte de câteva sute de euro până la proiecte de sute de mii (asta era valoarea proiectului, nu atât am încasat eu).

Timiditate?

Dacă aveți o întrebare și nu vreți să ieșiți public cu ea, îmi trimiteți un mesaj și eu o postez aici anonim.

Fiscalitate?

Nu răspund la întrebări referitoare la fiscalitate, pentru că este o zonă… uhm… sensibilă și cele mai bune sfaturi vi le poate da un contabil. Vă descurcați voi aici :slight_smile:

32 Likes
  • cum găsesc clienți? (Pe upwork, fiver sau e vreo sursa secreta?)
  • Toptal / gun.io se pune ca freelancing?
  • Chiar (poți să) faci 5-8k euro pe luna (suma care mi se pare enorma pentru Romania, salariul minim e ~300 euro)?

sper ca nu stric topicul, dar as vrea “sa traduc” putin intrebarea (poate raspunsul o sa fie mai clar):

  • 8k / luna net inseamna 96k / an net
  • 96k net se poate aproxima in 150k brut.
    in functie de optimizarile fiscale suma asta poate sa fie mai mare sau mai mica.
    ex: pt a ii incasa pe toti ca salariu e nevoie de un brut de 170k, iar pentru a ii incasa pe toti in stil pfa e nevoie de un brut de 130k
  • pe langa “salariul” efectiv… mai sunt costuri cu echipamentele, softuri, abonamente, contabilitate, banca, etc.
  • un angajat e (foarte) eficient daca factureaza (adica firma la care e angajat) cam 80% din orele lucrate efectiv.
    in freelancing e nevoie de timp neproductiv mai mult (cautare clienti / reclama, ofertare, etc), deci eu as fi multumit cu un 70% facturabil.
    mai adaugam concediu si sarbatori legale, deci 11 luni pe an omul e la birou.
    8 (ore pe zi) * 5 (zile pe sapt) * 4 (sapt pe luna) * 11 (luni pe an) = 1760 ore pe an lucrate * 0.7 (procentul de facturabile) = 1232 ore facturabile intr-un an.

combinand venitul brut anual cu resursa disponibila in aceeasi perioada… rezulta un tarif orar putin mai mare de 120 euro / ora.
si asta e cazul in care nu am inclus cheltuielile cu echipamente, alte conexe sau si mai rau… costul cu un spatiu de lucru (un birou efectiv - cu adresa - pentru cand nu poti lucra de acasa)
si nici nu e calculat cu toata suma pe cartea de munca (sa conteze la pensie).

deci am putea reformula intrabarea in:
chiar poti sa lucrezi constant cu tarife de 100 - 120 -150 - 200 euro / ora?
ce livrezi de banii aia, cu ce garantii / portofoliu si cu cine concurezi (mai ales in world wide)?
sa nu uitam ca vb de freelancing (one man show), nu de antreprenoriat (cu angajati).

oare raspunsul poate fi: chiar poti sa faci 8k / luna, dar nu e simplu (si chiar nu cred ca e norma)?

7 Likes

Cum găsesc clienți? (Pe upwork, fiver sau e vreo sursa secreta?)

Am mai zis pe forum și pe blog: fii prezent, de preferat cu nume și prenume.

Dacă ești prezent, ofertele de muncă apar unde nici nu te aștepți:

  • anunțuri pe forum/reddit/stackoverflow/etc
  • HN are lunar anunțuri: Who’s Hiring, Freelancer? Seeking Freelancer? și chiar poți posta pe Who wants to be hired?.
  • contact direct de pe github (@alessioalex a fost contactat de Pakt pentru publicarea unei cărți; bag mâna în foc că treaba asta i-a adus potențiali clienți extra :slight_smile:)
  • word of mouth este subapreciat. Ochiometric aș zice că un sfert din clienții mei au venit din recomandări.
  • upwork, fiver & co sunt race to the bottom și pierzi ENORM de mult timp aplicând la proiecte unde concurezi cu India & co. Dacă ar fi să fac o statistică ochiometrică, aș zice că majoritatea potențialilor clienți caută tarife mici (i.e. ăsta e criteriul principal de filtrare)
  • Se întâmplă același lucru pe toptal.com? Dacă da, este mult mai puțin vizibil. Deja ai potențialii clienți filtrați, există recruiteri care se asigură că există o oarecare compatibilitate între ce oferi tu și ce are nevoie clientul etc. Pe Toptal eu am aplicat la o mână de job-uri (și le-am câștigat pe toate), pentru restul am fost contactat de recruiter și mi-a făcut el „lipeala”. Dacă ar fi să aleg o platformă de freelancing, ăștia ar fi. :wink:

Asta pentru freelancing. Pentru contractor îți faci un CV decent și dai cu el în stânga și în dreapta.


Chiar (poți să) faci 5-8k euro pe lună din freelancing?

Presupun că vorbim de brut, optimizările fiscale și le face fiecare cum se pricepe

Pe scurt? Da. Pe lung… depinde :smiley:

Sunt mai mulți factori aici, depinde de … caracterul fiecăruia. Mie îmi place să facturez cât lucrez. Lucrez 1h? Facturez 1h. Lucrez 10? Facturez 10. Problema (mea) este că am concentrarea unui peștișor auriu și sunt mai mult pe spectrul minim decât pe cel maxim :tropical_fish::tropical_fish::tropical_fish:

Acum, ai două opțiuni:

  1. facturezi cât lucrezi și tot cash-flow-ul tău depinde de treaba asta.
  2. facturezi la zi (i.e. contractor) și faci fără probleme (dacă ceri minimum 32€/h, ajungi la 5000).

Ce am împotriva statutului de contractor?

Pentru mine nu se potrivește. Din mai multe motive:

  1. Coroborat cu peștișorul auriu de mai sus, am impresia că păcălesc clientul, ori
  2. de la un contractor se așteaptă să fie prezent tot timpul (conform contractului). Avantajul la statutul de contractor este că ești plătit și pentru timpii morți (e.g. pauză în proiect etc). Din ce am observat, contractorii sunt mai mult căutați pe zona de grunt work, mai puțin pe zona de consultanță, deci
  3. Nu ai acea libertate trâmbițată de unul și de altul. Dacă tu trebuie să fii la dispoziția clientului xH/zi, automat ori renunți la „muncești cât vrei” ori… păcălești clientul.

Dacă nu ai nici o problemă cu oricare din punctele astea, sky’s the limit.


Toptal / Gun se pune ca freelancing?

De ce nu s-ar pune? Nu știu la Gun, dar la Toptal lucrezi cât ești disponibil. Ori nu ăsta este spiritul freelancing-ului?


Dacă din „concurez cu indienii” migrezi spre „concurez cu vestul” o să observi o schimbare (în bine) :wink:

15 Likes

Întrebat în privat

Sunt angajat, câți bani pot cere ca freelancer?

Trebuie să stablim de la bun început că ești plătit la oră, indiferent dacă-ți place sau nu. Indiferent că ești angajat, contractor, că lucrezi „la proiect” sau mai știu eu ce, tu tarifezi la oră.

Plecând de la premisa asta, calculăm cât încasezi tu. De exemplu, dacă ai un salariu de 2000€ (net):

\frac{2000 €}{8 ore * 20 zile}=12.5€/h

Acum, cât poți cere depinde de mai mulți factori[1] dar, cel mai probabil, poți tarifa dublu ca freelancer. Minim.

Ca freelancer vrei să optimizezi cel puțin un lucru din fracția asta: ori numărul de ore ori banii încasați și deja ți se schimbă viața în bine. I.e. poți cere 25€/h și vei lucra doar 4h/zi fără să-ți afecteze venitul. Sau poți cere 25€/h, continui să lucrezi 8h/zi, îți dublezi venitul.


Angajatorul tău primește, cel mai probabil 2-3-4x față de cât îți dă ție. Dacă la o primă vedere este de-a dreptul revoltător, gândește-te că din banii ăia trebuie să acopere o mulțime de alte cheltuieli:

  • taxele pentru salariul tău ȘI taxele pe dividende.
  • angajații care nu product direct: secretare, HR, agenți de vânzări, paznici, oameni de serviciu
  • chirii și facturi (hosting, internet, electricitate etc)
  • diverse perks (doar nu credeai că abonamentul ăla la sală vine din buzunarul angajatorului :troll: )
  • hardware
  • profitul angajatorului

  1. Vechime, experiență (vechimea și experiența nu sunt mereu același lucru), cum știi să te vinzi, unde te vinzi etc. ↩︎

15 Likes

care sunt lucrurile care iti creaza cele mai multe probleme?

2 Likes

Care sunt provocările freelancing-ului?

Hmm, sunt mai multe lucruri aici. Le pun în ordinea care îmi vin în cap:

Rutina

Rutina de dimineață (duș+îmbrăcat+trafic) este un fel de experiment pavlovian mai sofisticat: te pregătește sufletește pentru o zi de muncă.

Citisem undeva despre un designer care în fiecare dimineață iese, se duce la Starbucks, își ia cafeaua, ia taxiul și face o tură de cartier și ajunge în studio… care este în același loc de unde a plecat. Totul în numele rutinei :smiley:


Banii :money_mouth_face:

Ca angajat (și contractor!) poți pica în capcana unui flow constant de bani. Poate într-o zi n-ai chef să lucrezi și te uiți la poze cu pisici, poate vrei să pleci într-un concediu, poate în altă zi te doare capul și îți iei trei zile de medical, poate-poate-poate.

Iar timpul pierdut astfel se cam traduce 1:1 prin timp nefacturat

Vacanțele/concediile

Vacanțele sunt o provocare din prisma banilor. Peste tot se vinde ideea că „lucrezi de unde vrei”, dar adevărul este că orice relocare înseamnă timp pierdut. Dacă te muți de patru ori într-o lună, ar însemna din start minimum opt zile nelucrate (o zi pe drum, o zi de acomodare)

Pentru mine cel puțin, orice concediu înseamnă că trebuie să muncesc pentru a acoperi timpul nelucrat din vacanță dar și cheltuielile extra din concediu.


Separarea „serviciului” de … restul:

  • când ai un singur PC o să ai pe el și lucruri work-related și… restul (e.g. jocuri). Și este destul de ușor să le amesteci (e.g. să te joci când „ești la muncă” sau să lucrezi când ești în timpul liber)
  • să faci restul familiei să realizeze că lucrezi și să-i faci să înțeleagă cât de greu se intră în flow și cât de ușor se iese.

Izolarea (dar asta poate fi și un lucru bun)

Dacă ești mai introvertit/retras, ești OK (lucky me presupun? :joy:), dar altfel s-ar putea să… tânjești după o discuție față în față despre proiectul curent, o dezbatere despre tehnologia folosită etc.

Nu zic despre co-working spaces/cafenele/etc - locuri unde te duci să… ai oameni în jurul tău - ci despre oameni de pe aceleași proiecte.

Că tot veni vorba, lucratul în cafenea, din working space de-mai-știu-eu-de-unde merge dacă ești obișnuit să te cocoșezi pe laptop. Dacă ești obișnuit să lucrezi cu maus/tastatură și două monitoare ultrawide o să înjuri destul de tare laptopul. :smiley:


Cred că pandemia asta a fost un prilej bun pentru mulți să observe dacă freelancing-ul este potrivit pentru ei sau nu și chiar mă aștept ca în următorii ani (după ce se mai liniștesc lucrurile) să crească semnificativ numărul freelancerilor.

13 Likes

4 posts were split to a new topic: Ați avut până acum vizite de la ANAF?

Legat de izolare, rutina si alte lucruri care te-ar baga/scoate din flow, eu am mers inainte de pandemie la un hub din Iasi si a fost super bine. E atmosfera de birou, iti faci prieteni, socializezi.

Daca o companie romaneasca poate remunera un senior cu 3000 euro/luna NET, atunci ca si contractor chiar nu vad o problema in a obtine 5500-6000 euro BRUT lucrand cu companii romanesti doar. Ideal ar fi sa lucrezi cu companii straine si sa nu fii sub-sub-contractorul subcontractorului.

1 Like

Am actualizat mai sus lista cu locuri unde poți gasi gigs. Pe hackernews îți poți face și o idee despre prețuri:

prestator:

Technologies: JavaScript, TypeScript, React, React Native, Redux, MobX, GraphQL, React Native, Kubernetes, Express, Koa, Next.js, MySQL, Postgres, MongoDB, Redis, Firebase, Terraform, CloudFormation, CircleCI, Codeship, GitLab, Jenkins

170€/h

alt prestartor:

Technologies: Go, Clojure, RoR, Node.js, Elixir, Postgres/MySQL, React/Redux, Typescript, Kubernetes, Terraform/CDK, AWS, Native apps in Swift & Kotlin, React Native.

Fixed rate: $150 per hour.

Job-uri full time (să vă faceți o idee despre bugete):

  • Apsis Labs | Sr. Software Engineer | REMOTE | $108,400
  • Senior Product Manager | $150K - $200K + Equity
  • Platform Engineers (Full-Stack) | $120k - $220k + Equity
  • Spacelift | Remote | Europe/US | Full-time | Software/Security/Solutions Engineers | $50-120k Stack: Go, AWS, PostgreSQL, Terraform, IaC, React, GraphQL
  • Symphony | REMOTE | Full-time | backend / frontend / lead full-stack / data-scientist | Mongo-Node-React | $35k-90k
  • Follow Up Boss | Senior Full Stack Engineer | Remote | $156K - $169K | Full-time
  • Senior Ruby Engineer (UK, £80K-100K+)

etc.

6 Likes

Două întrebat în privat

Cum mă protejez de țepe

Teoria zice că un contract face bine la diverse litigii.

Realitatea este că un contract este util doar dacă ambele părți sunt în aceeași țară. Dacă este în afara țării sau chiar în afara continentului, e puțin probabil că te vei duce după un client care nu îți plătește. Mai ales dacă vorbim despre sume (relativ) mici.

Treaba cu neîncrederea este de ambele părți; la fel cum tu ești îngrijorat că nu vei fi plătit, la fel și clientul este îngrijorat că nu vei livra. Până ajungeți să aveți încredere unul în celălalt va fi nevoie de mici „dovezi de încredere”.

Cea mai bună treabă este lucrezi doar prin recomandări și ai o oarecare garanție că ai clienți de încredere. Problema e că nu vei putea tot timpul să lucrezi exclusiv din recomandări;

Prin urmare: cum te protejezi? Păi… ai mai multe variante, fiecare cu neajunsurile/riscurile lui:

  • cea mai sigură metodă este să folosești un serviciu de escrow. Fie că-i serviciu stand-alone[1], fie că-i o platformă de freelancing, banii sunt blocați la un terț în care ambele părți au încredere, sunt eliberați când e totul OK. Dezavantajul este că poți avea comisioane serioase.
  • lucrezi câteva ore (3-5h) cât să-și dea seama omul că ești serios, după care ceri avans;
  • plata la milestone-uri scurte (o săptămână), astfel încât minimizezi riscurile.

Pot face freelancing dacă sunt la început în programare?

Pe scurt… nu. Freelancer nu înseamnă amator sau începător. Ești un profesionist ca oricare altul. Așa cum la restaurant nu ai vrea să mănânci mâncarea preparată de escuelerie, nici clienții nu vor să înveți meserie pe banii lor.


  1. Multe bănci din RO (OTP, BCR, BT) oferă așa ceva dar nu am avut nevoie deci nu știu altceva în afară de existența lor ↩︎

11 Likes

Care sunt semnele(redflags) inainte de a incepe un proiect sau in timpul unui proiect ca lucrurile vor decurge greu?

2 Likes

Cand un client/angajator se eschiveaza sa raspunda intrebari legate de costuri, hourly rate, etc.

2 Likes

Care sunt semnele că un proiect va merge greu?

De cele mai multe ori nu proiectul este problema ci… clientul. Eu evit (sau mă gândesc de mai multe ori) să iau un proiect dacă aud următoarele:

  • „Proiectul e 90% gata” (sau orice procent);
  • trash talk despre foștii colaboratori;
  • „am lucrat cu alți X oameni, toți au fost neserioși” (unul poate, doi puțin probabil dar de la trei în sus înseamnă ori că este o problemă undeva);
  • „E simplu, aș face eu dar «motive»”;
  • „Suntem trei dar n-am avut niciodată nevoie de version control”

Nu este sigur că vor fi probleme, dar de obicei astea sunt semne care ar trebui să te pună în gardă.

Îți dezvolți cumva în timp abilitatea de a „mirosi”

21 Likes

Ce sfaturi ai avea legate de portofoliu si prezentarea lui atunci cand incerci sa prinzi un proiect nou ? Dar testimonials ?

2 Likes

Mi se pare spot on calculul facut.

In alta ordine de idei se pot face si muuuult mai multi bani decat 8k pe luna, dar nu este norma, bineinteles. Cunosc cativa oameni din diferite orase care au prins contracte majoritar din US si incaseaza spre 12-14k pe luna constant, dar ca si contractori, nu freelanceri (au un singur client constant, nu lucreaza 10-15 ore pe saptamana la diferiti terti), deci de putut se poate.

Cat despre cheltuieli, dupa cum vad eu lucrurile, costurile lunare la un PFA cu norma sunt in principiu contabil (200-500 RON), taxele la stat (~1400-1500 RON) + costurile de infrastructura (iti iei laptop, monitoare, etc., inchiriezi eventual un co-work space).
Nu stiu ce se schimba cand treci de plafonul de 300k RON/88500 EUR, dar asta e alta poveste…

1 Like

Testimoniale și portofoliu

Cred că o chestie nasoală este că tot timpul oamenii așteaptă să fie nevoie de un portofoliu pentru a… face un portofoliu.

Am căutat un designer acum ceva timp și din cinci, trei au început să adune - în timp ce vorbeam cu ei - ce au lucrat. „că am și pe 99d, am și acolo, am și dincolo, am făcut și aia”.

E 10$/an un domeniu. Folosește-l.

Pe măsură ce termini proiecte, adaugi în portofoliu. Cu detalii de 1-2 paragrafe, fără înflorituri exagerate, mai ales că astea se „miros” destul de ușor:

  • Am optimizat X, înjumătățind astfel timpul de încărcare, rezultând în Y (e.g. numărul fișierelor procesate)
  • am crescut valoarea coșului cu peste 50% după ce am schimbat design-ul
  • Brought over 20 million euros in additional yearly revenue by successfully designing and launching a module

Ultimele două sunt, cel mai probabil, BS (detalii vagi, nemăsurabile altfel decât circumstanțial), mai ales dacă în restul portofoliului sunt proiecte… meh.

Înfloriturile sunt utile dacă mergi pe vrăjeală și, dacă sunt exagerate, ies la iveală ori la interviuri ori în primele săptămâni. Dacă ești capabil nu ai nevoie de înflorituri.

Testimonialele au valoare doar dacă sunt pe o platformă 3rd party, unde tu nu le poți edita/altera. Altfel sunt două probleme:

  • veridicitatea testimonialului (i.e. dacă autorul există)
  • imparțialitatea (sau… lipsa acesteia). E clar că nu vei folosi un review ce nu te va lăuda :slight_smile:

Cu toate astea, nu aș evita să folosesc testimoniale de la persoane cunoscute. E.g. dacă i-aș face blogul lui zoso, aș pune testimonial de la el.

5 Likes

dincolo de costuri, sunt cateva diferente intre pfa si srl.
unul dintre ele e ca la srl (societate cu raspundere limitata) actionarul e vazut ca entitate separata, inclusiv dpdv al raspunderii in caz de problema / faliment / etc.
pe scurt, daca la srl dai faliment (din orice motiv, inclusiv ca esti prins fara voie in “mecanismele” ilegale ale unor clienti)… risti sa pierzi cel mult firma si atat (presupunand ca nu ai facut nimic ilegal).
la pfa… daca ai probleme… raspunzi cu toate bunurile tale (esti unul cu firma), inclusiv iti pot vinde casa pentru a acoperi prejudicii / datorii.

evident, astea sunt cazuri in care e putin probabil sa ajungem, dar stim ca a considera inclusiv situatiile improbabile sau nedorite poate face diferenta daca totusi ajungem acolo.

altfel, mai sunt de considerat chestii legate de pensii, asigurari de sanatate, etc - care pot sa difere de la srl la pfa.

toate cele de mai sus… se traduc in costuri
si ar trebui considerate si asumate la momentul comparatiei / deciziei.

1 Like

Cum duci discuția înspre freelancing cu potențiali clienți? Pe mine mă contactează destul de mulți pe Linkedin, și unii chiar și prin mail direct, dar majoritatea vor să angajeze și când le zic că nu sunt interesat de asta, pică treaba. Unele startupuri fug de consultanți ca vampirii de usturoi. Pe profilul meu de Linkedin scrie clar că sunt consultant și freelancer, dar tot primesc astfel de oferte.

1 Like